SOLII PĂCII

Is. 33.7

Iatã solii pãcii plâng
cu nãdejdea mângâierii
când pe-altar inima-şi frâng
în grãdinile durerii.

Plânge ceru-ntreg cu ei
(însã nu din neputinţã)
cetele de farisei
mândri de a lor credinţã.

Tauri negri din Basan
îi strãpung din nou cu urã
lupta sã le fie-n van
pentru-a zidului spãrturã.

Plâng în rugi adeseori
solii spre-a-şi spori tãria.
Însã dimineaţa-n zori
va veni şi bucuria.

Seamãnã cu ochii-n plâns
ale Domnului ogoare.
Dar ce har va fi la strâns,
la cules în fiecare !

Plâng pe-afarã-n sinea lor
solii lumea vinovatã
ce respinge-al pãcii dor
pentru viaţa cea curatã.

Plâng în Ghetsimani mãslini.
Plâng şi soarele şi luna.
Domnul stã printre strãini
ce-L urãsc ca-ntotdeauna.
*
Vine-o zi când blândul Miel
va fi Leu, va-ntoarce roata.
Şi vor plânge ei spre El
dar va-ncepe Judecata.

Poate astãzi lacrimi n-ai,
nu eşti solul pãcii sfinte.
Tu atunci în care grai
ai sã plângi, cu ce cuvinte ?...

Vino, deci, la Dumnezeu !...
Lasã-n urmã rãzvrãtirea.
Sã te-ncrezi în El nu-i greu
dacã I-ai primit iubirea.