RUGA DIN PEŞTERĂ

Ps.141

Cu glasul Meu strig cãtre Domnul
şi El M-ajutã în necaz
sã-nfrunt împotrivirea lumii
şi al batjocurii talaz.

Oricât Mi-ar fi de strâmtã calea
Tu ştii toţi spinii de pe ea
şi cursele ce Mi se-aruncã
de-ai Mei vrãjmaşi în lupta grea.

Oriunde Îmi opresc privirea
par pentru mulţi necunoscut.
Scãparea Mea pierdutã este.
Dar Tu Îmi eşti al vieţii scut.

Chiar pãsãrelele au cuiburi
şi vulpile au vizuini.
Dar Eu Te am numai pe Tine
drept moştenire-ntre strãini.

Ascultã strigãtele mele
din ale firii vechi genuni
ce cotropesc atâtea inimi
ce n-au nici crez, nici rugãciuni.

Prigonitorii Mei sunt mândri
şi decât Mine mult mai tari.
Dar Tu-Mi scoţi sufletul din temniţi
când ei M-aşazã-ntre tâlhari.

Sã-Ţi laud Numele în lume
în toatã viaţa Mea doresc
când Îmi vei da din nou putere
cu dragoste sã Te slujesc.

Sã vinã toţi neprihãniţii
de darul Tãu spre cer atraşi.
O, fã-i Pãrinte al iubirii
sã facã astãzi primii paşi !