Cartea asta imi vorbeste mie
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Dr. Theodore F. Adams, fost preşedinte al Alianţei Mondiale Baptiste, pe care am avut bucuria să-1 am ca musafir în casa noastră pe când eram la Timişoara, al istorisit că odată, fiind lector la o tabără internaţională al tineretului la Seminarul din Ruschlikon. Elveţia, a întâlnit acolo o tânără, care a mărturisit că ea trăia din furat. Odată l însă a văzut într-o revistă un anunţ în care se spunea că oricine trimite cuponul alăturat va primi un Noul Testament gratuit. Ea s-a mirat, oferta i se părea că e prea mare, pentru nimic să poţi primi o carte. Nu-i venea să creadă. Spre a se convinge, ea şi-a scris adresa pe cupon şi 1-a trimis. Nu dorea Noul Testament, ci doar voia să vadă dacă e posibil să primească gratuit o aşa carte. După câteva zile a primit prin poştă Noul Testament. Răsfoindu-l, ochii i s-au oprit asupra versetului: "Cine fură, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca săi aibă ce sa dea celui lipsit" (Epistola lui Pavel către Efeseni 4.28). Cuvintele acestea au şocat-o. Ea şi-a zis: "Cartea! aceasta îmi vorbeşte mie". Citind mereu în ea. a ajuns săi cunoască pe Domnul Isus care a murit şi pentru păcatele ei. Atunci viaţa ei a fost schimbată. Mai târziu, ea s-a dedicat lucrării misionare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7466/cartea-asta-imi-vorbeste-mie