Unirea in Hristos #16
Autor: David Ilea
Album: Planul Veacurilor
Categorie: Diverse

Unirea in Hristos #16

 

In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau, pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere, caci a bine voit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant Efeseni 1: 7-10. Dar acum, Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos, dar fiecare la randul cetei lui. Hristos este cel dintai rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. In urma, va veni sfarsitul, cand El va da Imparatia in mainile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapanire si orice putere. Caci TREBUIE ca El sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, va fi moartea 1Corinteni 15:20-26.

 Apostolul Pavel scrie fratilor din Efes despre o descoperire potrivita cu bogatiile harului Dumnezeiesc, unde Dumnezeu era bine voitor, bine dispus, bucuros, ceia ce urma sa faca, facea cu placere, facea cu buna voie, nesilit, nefortat, Dumnezeu era bucuros ca a venit timpul cand sa ne descopere TAINA VOII SALE, acea taina care a fost pusa intr-un plan de lucru, plan intocmit si alcatuit de Dumnezeu in Sine insusi. Pavel nu scrie fratilor din Efes parerea lui despre taina lui Dumnezeu. Pavel scrie potrivit cu descoperirea care a fost desfasurata prin Duhul Sfant in fiinta sa. Inainte ca Pavel sa primeasca aceasta descoperire, el nu cunostea taina voii lui Dumnezeu, el nu stia ca aceasta taina a fost misterios asezata intr-un plan de lucru. Pavel nu stia ca acest plan de lucru a fost sistematizat, impartit pe anumite veacuri sau vremi, Pavel nu stia scopul planului lui Dumnezeu unde in finalul veacurilor, a vremilor, Dumnezeu va UNI iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant. Taina voii lui Dumnezeu si planul in care a fost asezata nu o cunoaste nici un om, pentruca este TAINA adica ceva care este secret, este cunoscut numai de Dumnezeu si de omul careia Dumnezeu vrea sa-i descopera aceasta taina.

 Multi oameni scrie sau declara PAREREA lor despre tainele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu impresioneaza pe nimeni cu tainele Sale, Dumnezeu cheama si allege oameni carora le descopera, sau mai bine zis le incredinteaza ispravnicia tainelor descoperite, cum de fapt marturiseste sfantul Apostol unde zice: Iata cum trebuie sa fim priviti noi, ca niste slujitori ai lui Hristos si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Incolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare sa fie gasit credincios in lucrul incredintat lui 1 Corinteni 4: 1,2. Propovaduirea tainelor descoperite de Dumnezeu in felul in care Dumnezeu le-a descoperit este ceia ce se cere de la ispravnici.

 Propovaduirea tainelor descoperite de Dumnezeu nici odata nu potriveste cu propovaduirea parerilor oamenilor despre tainele lui Dumnezeu. Cat timp Pavel propovaduia parerea lui despre tainele lui Dumnezeu, avea multi prieteni, era primit cu bucurie de toti mai marii norodului pentruca si ei propovaduiau parerile lor omenesti despre tainele si lucrarile lui Dumnezeu. Dar cand Dumnezeu l-a chemat in biroul tainelor Sale dupa fagaduinta Sa facuta prin omul lui Dumnezeu Anania unde este scris: El mi-a zis: Dumnezeul parintilor nostri te-a ales sa cunosti VOIA LUI, SA VEZI pe Cel Neprihanit si sa AUZI cuvinte din gura Lui, caci Ii vei fi MARTOR, fata de toti oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai vazut si auzit Fapte 22: 14,15. Da, dupa ce Apostolul cunoaste VOIA, dupa ce el vede pe Cel Neprihanit si dupa ce aude cuvinte din gura Lui, dupa ce primeste porunca sa fie MARTOR fata de toti oamenii pentru tainele lui Dumnezeu descoperite lui, dupa toate acestea Pavel scrie si propovaduieste tainele minunate ale lui Dumnezeu, unde Dumnezeu potrivit planului veacurilor v-a UNI toate lucrurile in unul singur in Hristos Fiul lui Dumnezeu. Cand Pavel propovaduieste bogatia tainelor lui Dumnezeu descoperite lui, atunci prieteni devin tot mai putini si mai mari norodului se ridica impotriva lui declarandu-l un om nebun.

 Oameni au experimentat pentru multe veacuri plata sau rodul pacatului ,adica moartea. Ei obisnuiti sub robia mortii au uitat de fagaduinta VIETII. Sub robia mortii oameni nu cunosteau si nu auzeau mesajul vietii. Mesajul care predomina atunci, era asemanator cu mesajul unor oameni din vremea aceasta a lui Hristos mai cu seama mesajul intitulat OAMENI PACATOSI IN MAINILE UNUI DUMNEZEU MANIOS. Asa dar cand acei oameni au auzit mesajul randuieli lui Hristos  despre invierea tuturor mortilor, despre OAMENI NEPRIHANITI IN MAINILE UNUI DUMNEZEU BUCUROS  nu este de prea mare mirare ca cei multi nu l-au primit. Despre puterea mortii in masura limitata am scris in scrierile subiectului Unirea in Hristos, totusi moartea in sinea ei a fost dotata cu o putere foarte mare. Puterea morti reflecta puterea rece a Legi. Moartea in chiar culmea puterii ei nu cunoaste mila, en nu se targuieste cu nimenea , ea nu cunoaste puterea iertarii. Mila, indurarea, harul,iertarea….nu fac parte din puterea mortii. Moartea a venit in lumea omului prin decretul porunci lui Dumnezeu cand a zis El: In ziua in care vei manca din el, vei MURI negresit. Moartea era inca inainte de venirea porunci sau a Legi, dar moartea nu avea putere asupra omului cat timp omul ne era gasit vinovat de incalcarea porunci sau a Legi data de Dumnezeu. Numai Dumnezeu era acela care socotea omul vinovat sau nevinovat. Numai Dumnezeu in neprihanirea lui a hotarat ca moartea sa stapaneasca asupra omului, ca o plata pentru pacatul neascultari. Moartea nu este o putere independenta de Dumnezeu. Moartea este supusa lui Dumnezeu in toata lucrarea ei. Expresia MOARTEA ETERNA nu este si nu se gaseste in Sfintele Scripturi. Dumnezeu nu a randuit ca moartea si puterea mortii asupra omului sa fie eterna. Potrivit principiului dreptati si neprihanirii lui Dumnezeu moartea trebuia sa stapaneasca asupra omului numai pana la venirea Indurarii, numai pana la venirea Harului, numai pana la venirea lui Hristos, numai pana se va naste un Fiu, un Salvator din samanta Femeii, numai pana la nasterea  unui Fiu al binecuvantari din samanta lui Avraam, numai pana la nasterea unui Fiu de Imparat din samanta lui David.

 Inca de la vremea caderi omului in neascultare Dumnezeu a marturisit practic vremelnicia neascultari si starea temporara a mortii cand a sacrificat un animal si cu pielea lui a imbracat goliciunea umana. Dumnezeu a prevestit cu bucurie aceasta vreme a vremilor, prin tot felul de semne si minuni, prin umbre si simboluri, prin Lege si proroci, prin fagaduintele unei vieti nemuritoare. In si prin toate acestea Dumnezeu nu a fagaduit nici macar una singura data, dealungul tuturor veacurilor,un Satan Etern, un Pacat Etern, o Neascultare Eterna si o Moarte Eterna. Scriptura declara ca Dumnezeu a inchis omul in neascultare temporara numai pana la venirea Indurarii. Scopul principal pentru care Dumnezeu a inchis omul in neascultare este declarat cu bucurie de apostolul Pavel cand zice: Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, CA SA AIBA INDURARE DE TOTI. Dumnezeu a inchis pe toti oameni in neascultare pentru vremea indurarii, pentru a se descoperi omului in indurarea Lui, in harul si in dragostea Lui. Asa dar vremea neascultari era foarte scurta si era ingaduita de Dumnezeu numai pentru a creea in om o stare potrivita pentru venirea indurarii. Daca in vremea cand omul era inchis in neascultare era o stare potrivita pentru descoperirea sfinteniei, maniei, si dreptatii lui Dumnezeu, apoi in vremea cand omul este eliberat din starea neascultarii, este o stare potrivita pentru descoperirea indurari, a harului, a milei si a bucuriei dragostei lui Dumnezeu.

 Pentru neascultarea lui Adam moartea a venit sa stapaneasca peste om atata timp cat omul umbla in drumul neascultarii, dar pentru ascultarea lui Isus viata a venit sa stapaneasca peste si in om pentru totdeauna. Moartea a venit sa stapaneasca peste om numai pana la implinirea fagaduintei lui Dumnezeu. Inca inainte de caderea omului in neascultare, Dumnezeu in planul Sau pregatise Mielul de jertfa prin care trebuia sa vina izbavirea omului din moarte in puterea Vietii Vesnice. Venirea vietii prin jertfirea Mielului lui Dumnezeu era fagaduinta lui Dumnezeu declarata si reamintita prin Duhul Sfant si prin gura tuturor prorocilor cum scrie si apostolul Petru in scrierile sale: Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire (din umblarea in neascultare) pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor (la sfarsitul vremi de umblare in neascultare) pentru voi, care, prin El, sunteti credinciosi in Dumnezeu, care L-a INVIAT DIN MORTI SI I-A DAT SLAVA, pentru ca credinta si nadejdea voastra sa fie in Dumnezeu 1 Petru1: 18-21. Isus Hristos este Inceputul si Sfarsitul, El este inceputul Vietii si El este Sfarsitul Mortii. El nu a inviat pentru Sine si nu a murit pentru Sine scrie apostolul, El adica Mielul lui Dumnezeu a fost aratat si este Sfarsitul vremurilor de domnie a mortii si Inceputul domniei vietii, nu pentru El ci PENTRU NOI. Prin moartea Sa nu numai ca sa facut POSIBILA rascumpararea, dar omul A FOST RASCUMPARAT din felul desert de vietuire care era mostenit din tata in fiu din generatie in generatie. Aceasta rascumparare a omului din felul desert de vietuire, adica din robia pacatului si a mortii A FOST ACEPTATA, A FOST APROBATA de Dumnezeu prin umblarea in ascultare si prin moartea Mielului fara cusur si fara prihana. Dovada de netagaduit ca omul a fost rascumparat din robia pacatului si de sub puterea mortii este deplin vazuta in INVIEREA LUI ISUS. Potrivit constitutiei Imparatiei lui Dumnezeu, prin ascultarea si jertfirea trupului nevinovat al lui Isus, omul a fost gasit neprihanit, adica in pline drepturii de mostenire a vietii neperitoare. In puterea constitutiei Imparatiei lui Dumnezeu invierea lui Isus din morti ca om si ca reprezentant al omului a fost aprobata si cu puterea dragostei lui Dumnezeu executata atunci in mult asteptata dimineata a invierii. Invierea lui Isus este o dovada neandoielnica ca omul a fost eliberat de sub puterea mortii si se afla in pline drepturii prin Isus Hristos si prin decretul si hotararea dreptei judecati a lui Dumnezeu, de mostenire a vietii vesnice.

 Despre aceasta dovada a lui Dumnezeu aratata foarte clar in invierea lui Isus vorbea apostolul Pavel in cetatea Atena, unor oameni care nu stiau prea multe despre Isus, despre moartea si invierea Lui: Altii, cand l-au auzit ca vesteste pe Isus si invierea, ziceau: Pare ca vesteste niste dumnezeii straini. Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: Putem sa stim care este aceasta invatatura noua pe care o vestesti tu? Pavel a stat in picioare in mijlocul Areopagului si a zis: ….Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste ACUM tuturor oamenilor, de pretutindeni, sa se pocaiasca, pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin OMUL pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a INVIAT DIN MORTI…..Fapte 17:18-31. Pavel vestea Iudeilor ca Isus este Hristosul prin invierea din morti, iar Neamurilor Pavel prezinta suveranitatea eternului Dumnezeu care este Creatorul omului si care S-a descoperit omenirii in persoana Omului Isus Hristos Fiul Sau in care Fiu este mantuire si reantoarcere din nou la sanul Preafericitului Parinte.  Dovada netagaduita ca in Isus Hristos este mantuire si reantoarcere din nou acasa este acolo unde Dumnezeu a inviat pe Omul Isus din morti intr-o viata nemuritoare. Isus a fost inviat din morti ca o dovada netagaduita a milei si a indurari lui Dumnezeu unde neamul omenesc a fost socotit NEPRIHANIT inaintea lui Dumnezeu prin ascultarea si moartea lui Isus. Daca neamul omenesc nu era considerat neprihanit inaintea lui Dumnezeu, daca ascultarea lui Isus nu era dusa pana la sfarsit, daca omul vechi nu era desbracat de puterea lui, daca Isus nu era pe deplin Mielul fara pata, fara cusur, fara vina, si daca trupul Lui nu era o jertfa de un bun miros inaintea lui Dumnezeu, atunci ISUS NU ERA INVIAT DIN MORTI.

 Dragi mei cititori Isus nu a inviat numai ca a vrut El sa invieze. Invierea lui Isus are o mare insemnatate, invierea lui Isus este DOVADA NETAGADUITA a puterii dragostei lui Dumnezeu pentru TOATA OMENIREA. In istoria omenirii gasim multe invieri din morti ,dar nici una din ele nu este numita DOVADA NETAGADUITA a lui Dumnezeu. De ce oare apostolul declara ca numai invierea lui Isus este dovada netagaduita a lui Dumnezeu?  Ce oare vroia Dumnezeu sa dovedeasca prin invierea lui Isus? De ce oare dovada netagaduita a invierii lui Isus este pentru toti oamenii? Inca si acum in zilele anului 2011 dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre invierea lui Isus din mortii, este tagaduita de marea parte a Imperiului Crestin. Uni din Mai Marii Norodului Crestin se declara impotriva dovezi netagaduita a lui Dumnezeu despre invierea lui Isus din morti. Iata doar cateva lucruri foarte importante care s-au intamplat inainte de invierea lui Isus potrivit Scripturilor. Isus s-a smerit si a fost ascultator de porunca Tatalui pana la moarte. Deci, potrivit judecati lui Dumnezeu Isus a sfarsit drumul suferintelor in deplina ascultare, asa dar nu sa gasit in El nici un pacat, nici macar o vina mica. Satan folosind toata viclenia sa nu a reusit sa invenineze viata lui Isus cu pacatul neascultari. Din cauza ca Isus este declarat nevinovat in fata dreptei judecati a lui Dumnezeu, moartea este oprita in drumul ei, ea nu poate continua stapanirea ei mai departe peste fiinta umana din pricina NEVINOVATIEI lui Isus. Omul vechi este singura speranta a pacatului si a morti. Omul vechi este total vinovat de pacatul neascultari, asa dar moartea are dreptul stapanirii asupra lui. Omul vechi este misterios asezat de Dumnezeu in trupul lui Isus. Satan care conduce aceasta operatiune, se simte inca stapan pe situatie cand comanda restignirea lui Isus. Satan privea rastignirea lui Isus ca o ultima ocazie unde Isus poate sa fie invins. In momentul morti lui Isus, atunci cand cu ultima suflare a strigat, strigatul biruintei: S-a ispravit! Da atunci cand Isus a terminat drumul in perfecta ascultare: fara nici un pacat, fara nici o vina, abia atunci Satan sa vazut biruit.

Privind la Mielul lui Dumnezeu care acum OPRISE PENTRU TOTDEAUNA, care acum RIDICASE PACATUL OMENIRII, Satan se apleaca obosit si epuizat in fata crucii lui Isus, soptind incet mai mult ca pentru sine:Viitorul este al Tau … dar  trecutu-mi apartine. Satan in umbra crucii priveste inapoi, priveste spre trecutul atator vremi de slava, de intuneric si minciuna de stapanire intr-o lume-ntreaga. Dar cum priveste iata pacatul se prezinta si aratand spre cruce incremenit rosteste: In omul vechi mi-am ispravit lucrarea, el este mort, loc nu-I pentru mine, iar pe Isus neprihanitul nu l-ai putut invinge. Satan cuprins de spaima priveste iar la cruce si vede Creatorul cu bratele deschise, spre Sanul Lui se-ndreapta fiinta cea umana lasand in urma jugul, povoara cu pacate. Despre aceasta lucrare a impacarii omului cu Dumnezeu in moartea lui Isus scrie apostolul Biserici din Corint: Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu care NE-A IMPACAT CU EL prin Isus Hristos si ne-a incredintat slujba impacarii, ca adica, Dumnezeu era in Hristos IMPACAND LUMEA CU SINE, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari. Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Hristos, si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Hristos, Impacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi SA FIM NEPRIHANIREA LUI DUMNEZEU IN EL 2 Corinteni 5: 17-21.

Puterea crucii, a suferintei si a morti lui Isus este mult mai mare, mult mai puternica decat vointa, decizia si hotararea omului muritor. In prezenta crucii si in prezenta mortii lui Isus, da atunci si acolo vedem cum pacatul a fost dezbracat de puterea lui, tot la fel si moartea sa prezentat tot in prezenta cruci si a morti lui Isus, fiind anulata, fiind biruita. In Isus nu avea loc pentru ca Isus nu a fost gasit vinovat, in El nu era pacat, iar omul vechi fiind rastignit pe cruce A MURIT si nu este capabil sa mai pacatuiasca, pacatele care fusesera facute in vremile inaintea crucii lui Isus, potrivit judecati lui Dumnezeu nu sunt tinute in seama , ele sunt iertate, asa dar moartea fara de pacat nu are nici o putere asupra omului. Asa dar inainte de invierea lui Isus, domniile, stapanirile si toata puterea intunericului a fost desbracata de puterea ei prin ascultarea, suferinta si moartea lui Isus. Inainte de invierea lui Isus din morti Dumnezeu a facut o JUDECATA dreapta cu privire la intreaga jertfa a lui Isus si cu privire la izbavirea omului de sub domnia lui Satan, de sub stapanirea pacatului si de sub puterea mortii. INVIEREA LUI ISUS DIN MORTII INTR-O VIATA NEMURITOARE ESTE REZULTATUL DREPTEI JUDECATI A LUI DUMNEZEU. Daca rezultatul judecati lui Dumnezeu facuta omului neascultator a fost moartea neamului omenesc si izgonirea lui din gradina Edenului, tot la fel rezultatul judecati lui Dumnezeu facuta Omului ascultator este invierea din morti a neamului omenesc si readucerea lui din nou in Paradisul Vietii Vesnice.

 Asa, dar invierea lui Isus din morti este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre Omul Isus care S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce, adica El a devenit blestem pentru noi, ca sa ne rascumpere pe noi din blestemul Legii. Invierea lui Isus este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre Isus care n-a cunoscut nici un pacat, totusi Dumnezeu L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. Invierea lui Isus este dovada netagaduita a lui Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Hristos si n-ea incredintat slujba impacarii, unde El era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netanandu-le in socoteala pacatele lor. Caci atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau. Invierea lui Isus este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre faptul ca neamul omenesc este socotit neprihanit potrivit marturiei facuta prin Duhul Sfant: El a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca AM FOST socotiti neprihaniti. Deci cu cat mai mult ACUM, CAND SUNTEM socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. Invierea lui Isus este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre rastignirea si moartea omului vechi impreuna cu Isus si despre sfarsitul robiei pacatului, pentruca stim bine ca omul nostru cel vechi A FOST RASTIGNIT IMPREUNA CU EL, pentruca trupul pacatului sa fie desbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului, caci cine a murit, de drept, este izbavit de pacat. Acum daca AM MURIT IMPREUNA CU HRISTOS, credem ca vom si trai impreuna cu El. Invierea lui Isus din morti este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre neamul omenesc, care prin Isus Hristos, adica prin harul si dragostea lui Dumnezeu este socotit neprihanit, adica este socotit in pline drepturi de mostenire a Noului Testament, are drepturi depline sa mosteneasca darul lui Dumnezeu: Viata Vesnica. Deci invierea lui Isus din morti este o dovada a lui Dumnezeu, pe care nimenea nu poate sa o tagaduiasca, adica sa o opreasca, sa o anuleze, sa nu o lase sa se implineasca, care este INVIEREA DIN MORTI A TUTUROR OAMENILOR.

 Invierea lui Isus este invierea noastra. Invierea lui Isus este dovada lui Dumnezeu unde TOTI OAMENI AU DREPTUL prin Isus Hristos la invierea din morti intr-o viata nemuritoare, dar fiecare om beneficieaza de acest drept NUMAI LA RANDUL CETEI LUI. Iata declaratia personala a Celui inviat din morti: Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma, Cel viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. EU TIN CHEILE MORTII SI ALE LOCUINTEI MORTILOR Apocalipsa 1:17,18. Invierea lui Isus este deasemenea o dovada netagaduita despre biruinta totala a lui Isus asupra morti, prin faptul ca potrivit cu judecata dreapta a lui Dumnezeu, moartea a fost oprita din activitatea ei si desbracata de toata puterea ei, acolo unde in deplina ascultare si in deplina nevinovatie a lui Isus, moartea a predat cheile puteri ei si nu mai are nici un drept si nici o autoritate asupra omenirii. Dar ceia ce Isus Hristos declara este mult mai mult decat faptul ca nu mai are nici o putere asupra celor ce sunt inca in viata, moartea nu mai are nici o putere nici asupra celor morti deja, asupra celor din LOCUINTA MORTILOR. Isus Hristos Mielul lui Dumnezeu tine cheile morti si ale Locuintei mortilor. Daca Hristos tine cheile, aceasta inseamna ca moartea si Locuinta mortilor nu mai tin NICI O CHEIE. Declaratia facuta de Fiul lui Dumnezeu este un motiv de bucurie vesnica, ea ne asigura viata neperitoare, viata unde moartea nu este cunoscuta, viata unde moartea nu este in vocabularul celor vii. Am fost mort, si iata ca SUNT VIU IN VECII VECILOR ne asigura Mielul lui Dumnezeu. Faptul ca Isus este viu in vecii vecilor ne asigura pe noi pe toti oameni ca moartea si Locuinta mortilor au fost biruite prin crucea lui Isus si cheile puteri si autoritati lor asupra omului au fost predate Fiului lui Dumnezeu, prin porunca si prin decretul Suveranului Rege si Atot Stapanitorul.

Invatatura MORTII ETERNE este lucrarea lui ANTICHRIST, pentruca este o invatatura impotriva declaratiei lui Dumnezeu si este impotriva declaratiei lui Isus Hristos. Invatatura MORTII ETERNE este indreptata impotriva crucii si a jertfei Mielului lui Dumnezeu. Daca moartea si puterea morti asupra omului ar fi sa fie eterna, aceasta ar insemna ca Isus Hristos a fost gasit vinovat in tribunalul dreptati lui Dumnezeu, aceasta ar insemna ca pacatul lumii nu a fost ridicat de Mielul lui Dumnezeu, odata ce pacatul nu a fost biruit, moartea prin pacat are deplina putere asupra omului, si prin urmare moartea TINE CHEILE PUTERI EI asupra omului atat in viata aceasta, cat si dincolo de mormant, adica in Locuinta Mortilor.

 Invierea lui Isus este o dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre invierea tuturor mortilor, unde CHEILE mortii si ale Locuintei mortilor au fost predate PENTRU TOTDEAUNA Fiului lui Dumnezeu care este VIU IN VECII VECILOR. Duhul Sfant nu a vestit nici odata si nici unde MOARTEA ETERNA, iata doar cateva cuvinte rostite de prorocul Isaia referitoare la biruinta crucii lui Isus asupra morti si asupra Locuintei mortilor: Domnul ostirilor pregateste TUTUROR POPOARELOR, pe muntele acesta, un ospat de bucate gustoase, un ospat de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de maduva, de vinuri vechi si limpezite. Si,pe muntele acesta, inlatura marama care acopera TOATE POPOARELE si invelitoarea care infasoara toate neamurile, NIMICESTE MOARTEA PE VECIE, Domnul Dumnezeu sterge lacrimile DE PE TOATE FETELE si indeparteaza de pe TOT PAMANTUL ocara poporului Sau, da, Domnul a vorbit. Sa invie dar mortii Tai! Sa se scoale trupurile mele moarte! Treziti-va si sariti de bucurie, ceice locuiti in tarana! Caci roua Ta este o roua DADATOARE DE VIATA, si pamantul va scoate iarasi afara pe CEI MORTI  Isaia 25:6-8, 26: 19. Invierea lui Isus din mortii este PARGA celor adormiti. Isus parga celor adormiti este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre invierea mortilor, unde Isus este PRIMUL ROD al invierii, celelalte roade urmeaza deci. Isus este PRIMUL om inviat din morti intr-o viata nemuritoare. Faptul ca Isus este PARGA, PRIMUL, CEL DINTAI, ne asigura ca invierea mortilor continua. Invierea lui Isus fiind PARGA celor adormiti era prevestita de Dumnezeu in multe aspecte in Vechiul Testament. Iata ce gasim scris in cartea Leviticului 23: 9-12 : Domnul a vorbit lui Moise si a zis: Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: Cand veti intra in tara pe care v-o dau si cand veti secera semanaturile, sa aduceti preotului UN SNOP, CA PARGA a secerisului vostru. El sa legene snopul intr-o parte si intr-alta inaintea Domnului, ca sa fie primit, preotul sa-l legene intr-o parte si intr-alta, a doua zi dupa sabat. Dupa iesirea lui Israel din tara robiei adica din tara Egiptului, Domnul a poruncit lui Moise ca toti barbati lui Israel sa se prezinte fizic inaintea Domnului, intr-un loc randuit de El, de trei ori intr-un singur an. Acestea trei intalnirii trebuiau sa fie si trei mari sarbatori ale anului. De trei ori pe an, sa praznuiesti sarbatori in cinstea Mea. De trei ori pe an toata partea barbateasca sa se infatiseze inaintea Domnului Dumnezeu  Exodul 23: 14-17. De trei ori pe an, toti barbatii sa se infatiseze inaintea Domnului, Dumnezeul tau, in locul pe care-l va alege El: la sarbatoarea azimelor (pastelor), la sarbatoarea saptamanilor (rusalilor) si la sarbatoarea Corturilor. Sa nu se infatiseze cu manile goale inaintea Domnului Deutronomul16: 16.

Odata cu eliberarea lui Israel din Egipt a inceput pentru poporul lui Israel un an nou. Anul acesta nou era format din sapte luni, prima luna a noului an era chiar vremea cand poporul Evreu a iesit din Egipt. Israel a fost izbavit si a iesit din Egipt, din casa robiei primavara in luna spicelor adica luna Abib in a cinsprezecea zi a acestei luni. In aceasta prima luna a noului an agricol Dumnezeu a poruncit lui Moise sa praznuiasca prima sarbatoare a noului an, numita sarbatoarea Pastelor, sarbatoarea Azimelor sau sarbatoarea Spicelor. Sarbatoarea aceasta cat si celelalte doua sarbatori majore ale anului agricol trebuiau sa fie o umbra a lucrurilor viitoare. Acestea trei sarbatori majore de peste an aveau implinirea lor in vremea Indurarii lui Dumnezeu, in vremea lui Hristos. Fiecare lucrare, fiecare porunca, fiecare randuiala si fiecare aspect al acestor sarbatori au implinirea lor spirituala in vremea si lucrarea lui Hristos. Poporul acesta Evreu sa nascut din Avraam, despre Avraam Dumnezeu a declarat prin puterea Cuvantului Sau ca Avraam este Tatal multor popoare, multor neamuri de om, in el, adica in samanta lui toate familiile pamantului sunt binecuvantate. Avraam a primit din partea lui Dumnezeu fagaduinta mostenirii lumii intregi, asa dar el este tatal nostru al tuturora si ne reprezinta inaintea lui Dumnezeu. Asa dar poporul Evreu in cazul unde locuieste in Egipt casa robiei reprezinta toata omenirea traind in robia pacatului si a mortii pentru patru dispensatii, patru vremi lungi si pline de durere si necaz. In prima luna din anul Indurarii, in noaptea binecuvantata a Pastelor, in noaptea cand sangele Mielului fara cusur a devenit prin dreapta judecata a lui Dumnezeu o ispasire, o protectie, o acoperire, o salvare vesnica in fata Nimicitorului si a puteri mortii. Cand Dumnezeu a trimis pe Moise, l-a trimis sa fie SALVATORUL lui Israel, adica sa SCOATA DIN EGIPT pe poporul lui Israel. Moise nu a facut POSIBILA izbavirea lui Israel, Moise nu a trimis propovaduitori care sa vesteasca izbavirea lui Israel, Moise nu a lasat izbavirea lor la libera alegere a oamenilor lui Israel. Dumnezeu prin Moise a izbavit, a scos pe Israel din Egipt cu mana Sa si cu bratul Sau puternic, chiar in noaptea aceea a Pastelor(a morti lui Isus),dupa cum citim : Si dupa patru sute treizeci de ani, tocmai in ziua aceea, toate ostile Domnului AU IESIT din tara Egiptului. Noaptea aceea TREBUIE PRAZNUITA IN CINSTEA DOMNULUI, pentru ca ATUNCI I-A SCOS din tara Egiptului, noaptea aceea trebuie praznuita in cinstea Domnului de TOTI copii lui Israel si de urmasi lor Exodul 12: 41,42.

Tot la aceasta mareata sarbatoare a izbavirii, a noului an agricol, in luna Abib, luna spicelor, dupa ce Israel ajunge in Canaan, trebuiau sa culeaga un snop de spice din primele roade, adica din primele spice coapte. Acest snop de spice trebuia adus preotului care-l legana intr-o parte si in cealalta parte inaintea Domnului. Snopul acesta de grau nu era el totalul complect al primelor roade. Snopul de grau era primul rod al primelor roade. Snopul de grau adus in prezenta lui Dumnezeu era o dovada netagaduita a intregului lan sau cultura de grau. Copii lui Israel priveau cu mare bucurie la snopul de grau leganat de preot inaintea lui Dumnezeu, mai cu seama cand snopul de grau era bogat si bine implinit. Cum era si cum arata snopul de grau, asa arata si asa era si cultura de grau ramasa inca pe campul cultivatorului de grau. Snopul primelor roade era o dovada netagaduita, o marturie vie si vizibila despre ceia ce urmeaza, adica o mare si binecuvantata recolta de grau. Snopul de grau numit PRIMUL ROD este o marturie reala a faptului ca alte roade urmeaza. Snopul de grau in randuiala sarbatori Pastelor nu a fost nici odata si nici unde numit SINGURUL ROD sau ULTIMUL ROD. Snopul de grau numit PRIMUL ROD simbolizeaza invierea lui Isus Hristos din morti. Potrivit tuturor marturiilor a Duhului Sfant si a Scripturilor Isus Cel inviat din morti este PRIMUL ROD al vietii nemuritoare. Isus Hristos nu este SINGURUL ROD sau ULTIMUL ROD al vietii nemuritoare. Omul Isus Hristos in calitate de PRIMUL ROD  este dovada netagaduita a lui Dumnezeu despre URMATOARELE ROADE care vor fi aduse in hambarul vietii nemuritoare FIECARE LA RANDUL CETEI LUI. Hristosul trebuie sa patimeasca si ca, dupa ce va fi CEL DINTAI DIN INVIEREA MORTILOR, va vesti lumina norodului si Neamurilor Fapte 26 :23. El este Capul trupului, al Bisericii. El este inceputul, CEL INTAI NASCUT DINTRE CEI MORTI, pentru ca in toate lucrurile sa aiba intaietatea Coloseni 1:18. Din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, CEL INTAI NASCUT DIN MORTI,Domnul imparatilor pamantului Apocalipsa 1:5. Caci, daca nu invie mortii, nici Hristos n-a inviat. Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre, si prin urmare, si cei ce au adormit in Hristos sunt pierduti. Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii! Dar, acum, Hristos a inviat din morti, PARGA CELOR ADORMITI. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, TOT ASA TOTI VOR INVIA IN HRISTOS, dar fiecare la randul cetei lui. Hristos este CEL DINTAI ROD, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos 1 Corinteni 15:16-23.

 Iata marturia lui Isus despre taina invierii: Adevarat, adevarat va spun ca daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, RAMANE SINGUR, dar daca moare, ADUCE MULT ROD Ioan 12:24. Din acest MULT ROD al vietii, Isus este PRIMUL ROD, deci marea parte a rodului vietii urmeaza. Dragi cititori, dragi prieteni invierea lui Isus din morti in sarbatoarea Pastelor unde este numit PRIMUL ROD este puternica declaratie a lui Dumnezeu despre invierea tuturor mortilor. Daca unul singur om mort nu inviaza in viata nemuritoare, atunci jertfa lui Isus Hristos nu este indeajunsa sa cuprinda si acela unul singur om. Daca unul singur om mort in pacat ramane in final mai departe in pacat si in moarte, atunci Satan nu a fost detronat, pacatul nu a fost ridicat si moartea nu a fost oprita si inghitita de viata, prin urmare domniile, stapanirile si puterile nu au fost desbracate de puterea lor si in final HRISTOS NU A INVIAT DIN MORTI. Dar acum, Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti, deaceea Dumnezeu porunceste acum TUTUROR OAMENILOR, DE PRETUTINDENI, sa se pocaiasca. Pocainta inseamna SCHIMBAREA MINTII, schimbarea felului de gandire.

 Daca in Adam omul avea o gandire vinovata, o gandire stapanita de frica judecati si a pedepsei lui Dumnezeu din pricina pacatului neascultari, in Hristos omul are o gandire nevinovata, o gandire stapanita de harul dragostei lui Dumnezeu, o gandire a neprihanirii din pricina ascultari lui Isus. Invierea lui Isus din morti este venirea Imparatiei lui Dumnezeu si inceputul domniei lui Hristos, Unsul, Mesia. Isus stapanit de voia Tatalui Ceresc declarase acest mare si nebiruit adevar chiar inainte de ultima sarbatoare a Pastelor: Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?..Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta?..Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta! Tata, proslaveste Numele Tau! Si din cer s-a auzit un glas, care zicea: L-am proslavit si-l voi mai proslavi! Norodul, care statea acolo si care auzise glasul, a zis ca a fost un tunet. Altii ziceau: Un inger a vorbit cu El! Isus a raspuns: Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. ACUM ARE LOC JUDECATA LUMII ACESTEIA, ACUM STAPANITORUL LUMII ACESTEIA VA FI ARUNCAT AFARA . Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, VOI ATRAGE LA MINE PE TOTI OAMENII. Dupa ce judecata a fost facuta, dupa ce stapanitorul lumii A FOST ARUNCAT AFARA, apoi Isus a fost INALTAT, Isus a fost inaltat pe cruce, Isus a fost inaltat din morti in puterea vietii neperitoare, Isus a fost inaltat la tronul Imparatiei lui Dumnezeu, iar acum dupa inaltare El ATRAGE LA SINE PE TOTI OAMENII Aleluia! Fiecare om acum este atras de Hristos la Sanul Tatalui Ceresc NUMAI LA RANDUL CETEI LUI. Aceasta este hotararea si randuiala lui Dumnezeu fiecare om inviaza din morti in viata nemuritoare numai la randul cetei lui. Prin harul lui Dumnezeu continuam in scrierile urmatoare  insemnatatea Rusalilor luand in considerare PRIMELE ROADE. Pentru mai multe informatii referitoare la Planul Veacurilor si desfasurarea progresiva a Imparatiei lui Dumnezeu va rog vizitati   http://www.kingdomplan.net    Cu multa stima si respect David Ilea 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/74702/unirea-in-hristos-16