Ia, citeste!
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Augustin (354 - 430), în tinereţea sa, a mers pe calea plăcerilor, deşi Monica, mama sa, a fost o bună credincioasă, în anul 383, el a plecat de acasă şi s-a dus la Roma. Acolo şi-a deschis o şcoală de retorică. Viaţa de păcat 1-a făcut să fie mereu tulburat în sufletul său. El era convins de adevărurile Bibliei, dar nu se putea despărţi de viaţa păcătoasă. Dorea să devină creştin, dar era robit de patimi, în anul 386, el a împărtăşit prietenului său Alypius toate frământările sale. Deodată a izbucnit în plâns. Atunci, s-a dus în grădină, a îngenuncheat sub un smochin şi a început să strige către Dumnezeu: "Doamne, până când?" în acel moment a auzit în grădina vecinului pe o fetiţă cântând: "Toile, lege! Toile, lege!" adică "Ia, citeşte! Ia, citeşte!" El s-a ridicat de pe genunchi, s-a dus, a luat manuscrisul epistolei către Romani şi textul asupra căruia i s-au oprit ochii a fost: "Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii şi fapte de ruşine, nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele" (Romani 13.13-14). Atunci el şi-a predat viaţa sa păcătoasă Domnului şi a primit pacea sufletului.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7473/ia-citeste