Ei stăteau cu privirea pironită… Dar, de fapt, priveau în gol, iar îngerii din cer le-au spus să se concentreze pe spiritual, nu pe politic. Ei aşteptau o împărăţie foarte lumească, în care fiecare să fie un ministru. Hristos, însă, n-avea fotolii, ci cruci…
Le-au spus îngerii să se concentreze pe alţii, nu pe ei înşişi. Voiau să vadă coborându-se Împărăţia lui Israel, iar restul lumii să se prăbuşească în anonimat. Cu ochii închişi, visau cum toţi oamenii din lume vor veni să se închine la Ierusalim. Dar încă nu sosise vremea…
Îngerii le-au cerut să se focalizeze pe evanghelizare, nu pe sfârşit. Nu număraţi zile, nu socotiţi termene, nu interpretaţi semne, ci predicaţi Evanghelia… Important nu e când vine Domnul, ci, atunci când vine, cât mai mulţi oameni să fie mântuiţi.
Şi apoi ei s-au întors de la aeroportul veşnic, de pe Muntele Măslinilor, în odaia de sus, pusă la dispoziţia lor de Maria, mama lui Ioan Marcu, au stat şi-au socotit cam câte zile face Hristos până la cer, unde va ruga pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt. Zece. După zece zile, s-a coborât focul peste ei şi aşa au slujit şi aşa au murit. Fără foc, nu-i nimic, ci doar o hidoasă plictiseală.
Am auzit că, într-o biserică de-a noastră, un predicator a căscat în timpul propriei predici. Probabil că vorbea despre Rusalii.
Când nu mai avem foc, facem regulamente şi legi.
Când nu mai avem foc, facem şedinţe multe şi congrese, unde vorbim despre foc.
Când nu mai avem foc, ne dezintegrăm în bisericuţe fleşcăite şi irelevante.
Când nu mai avem foc, căutăm soarele de la ştrand.
Când nu mai avem foc, baptistierele fac păianjeni.
Când nu mai avem foc… murim îngheţaţi.