TEMEREA DE DUMNEZEU

Deut. 32.26-29

Creatoru-ntregii lumi
din eterna primãvarã
Şi-a ales prin Avraam,
în trecut, un singur neam
cãruia i-a dat o Ţarã
unde curg râuri de lapte
şi cad stropi de rouã-n noapte.

El l-a scos din grea robie,
din Egipt, ţara lui Ham.
Dar Israel în pustie
L-a stârnit la gelozie
şi L-a mâniat din greu
pe Iehova Dumnezeu.

Spre finalul vieţii sale,
când L-a contemplat pe Fiul,
Moise a cântat prin Duhul
de a rãsunat pustiul
şi s-a-nfiorat vãzduhul
de a Domnului durere
pentru gloata nesãtulã,
plinã de fiere amarã,
de-a pãcatului povarã.

Şi a zis, prin Moise, Domnul :
"Dar Mã tem cã toţi vrãjmaşii
Îmi vor arunca ocarã
amãgindu-se în sine
când vor zice : 'Foarte bine !
Braţul nostru cel puternic
a fãcut aceste lucruri
şi nu Cel Atotputernic.

Noi zãgãzuim izvoare
şi mutãm munţii din loc.
Facem pace-ntre popoare
cu-al diplomaţiei joc.
Munca noastrã-i preţioasã
cu apa din irigaţii,
şi nu ploaia furtunoasã
sau credinţa în senzaţii.
Avem o ştiinţă bunã :
tehnici, cadre, aparate.

Am ajuns chiar şi pe lunã
fãrã nicio greutate.

Vindecãrile divine ?
Nu-s decât poveşti frumoase.
De nu-i omul n-are cine
greu belşug sã strângã-n case.
Munca-i toatã bogãţia,
nu vreo forţã irealã !' "
Astfel sunã erezia
ce le-a fost la mulţi fatalã.

Moise inspirat de Duhul
a mai scris şi-aceste lucruri :
"Ei nu au nicio credinţă,

sunt un neam fãrã bun simţ.
Merg, spun ei, spre nefiinţă.
Dar i-aşteaptã-al morţii prinţ.

N-au pricepere sã vadã
Adevãrul revelat.
Şi nu pot nicicum sã creadã
cât trãiesc doar în pãcat.
Nu se pot gândi la moarte,
la eternul lor destin
cãci resping a vieţii Carte
şi pe Cel ce-i Da şi-Amin !"