Biruinta prin rabdare
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
într-o duminică dimineaţa, la o staţie de tramvai din Bucureşti erau mulţi oameni şi fiecare voia să poată urca. în acea înghesuială, fratele S. Bodnaru, împins de alţii, a călcat pe cineva pe picior. Acela s-a întors şi a tras fratelui o palmă zdravănă, dar fratele n-a reacţionat, ci calm, cu răbdare şi-a cerut scuze, căci a fost ceva involuntar, în spatele lor era Dr. D. W. St., care pe atunci era student la medicină. El a fost şocat de comportarea celui lovit, că a răbdat palma, ba chiar şi-a cerut scuze. Toţi au urcat în tramvai. Fratele Bodnaru a trecut în partea din faţă a vagonului. Studentul 1-a urmărit îndeaproape. La o staţie, fratele a coborât. Studentul, care voia să ştie unde merge omul acesta, a coborât şi el. Fratele a mers doar puţin înainte şi a intrat la biserica baptistă de pe strada Minai Bravu. Studentul a intrat şi el şi acolo a avut explicaţia cu privire la răbdarea fratelui. După câţiva ani, când studentul a devenit un bun medic specialist, a început să frecventeze biserica noastră. La mărturisirea pentru botez, el a spus cum acea răbdare a fratelui 1-a făcut şi pe el să dorească o altă viaţă.
Mărturia vieţii e mult mai puternică decât mărturia vorbelor. Răbdarea fratelui a biruit un alt suflet.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7519/biruinta-prin-rabdare