Doar Tu, Isus!
Autor: Alexandru Raneta
Album: Lauda Domnului
Categorie: Laudă și închinare
De-atâtea ori Tu m-ai surprins,
Cu dragostea-Ți măreață,
Cu brațele Tu m-ai cuprins,
În orice dimineață.
Când soarele în Răsărit,
Începe o zi nouă,
Tu Te cobori din infinit,
Cu daruri, flori și rouă.
De-atâtea ori m-ai așteptat,
Când am plecat departe
Și glasul Tău m-a tot chemat,
Să vin tot mai aproape.
Doar Tu Isus, îmi ești mereu,
Izvor de apă vie,
Tu m-ai hrănit pe drumul greu,
Cu mană în pustie.
Lumina Ta mă luminează,
Tu îmi ridici suflarea,
A Ta privire mă veghează
Și-mi netezești cărarea.
Doar Tu Isus, și-al Tău Cuvânt,
Și mila Ta, și harul,
Mă întăresc pe acest pământ,
Și am să trec hotarul!
Amin.
15.06.2011.
P.S.
Isus, Isus, ce mult aș vrea,
Să zbor la cer spre stele,
Să fiu și eu o mică stea,
Să-ți cânt în cor cu ele!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/75218/doar-tu-isus