RĂVAŞ DE IUBIRE

2 Cor.2.1-4

Nu vã scriu din pasiune
sau cã vreau sã vã-ntristez
ci-ntr-un duh de rugãciune
sã vã-ndemn pe toţi cutez

a veghea cu bucurie
dragostea ce ne-a unit
în Cristos pentru vecie,
Mielul cel desãvârşit.

Voi sunteţi chemaţi de Domnul
sã iertaţi cum iert şi eu.
Şi-alungând din minte somnul
sã-L slujim pe Dumnezeu.

Bucuria mea-i şi-a voastrã,
crin suav bãtut de vânt
în a firii noastre glastrã
plãsmuitã din pãmânt.

Nu vã scriu din rãzbunare
pentru fratele greşit,
ci din Dragostea cea mare
ce din ceruri a venit

sã ne caute prin lume,
prin hãţişuri fel de fel,
şi apoi sã ne îndrume
cãtre-al vieţii veşnic ţel.

Da, v-am scris şi cu mâhnire
dar sperând cã El, Isus,
va certa cu o privire
duhul împietrit, rãpus.

Iar acum când pocãinţa
a pãtruns în viaţa lui
sã-i înconjurãm fiinţa
cu balsamul Domnului.

Sã nu fim din neveghere
vreun câştig Celui Viclean.
Sã-i dãm celui slab putere
ridicându-l spre liman.
*
Fraţi, surori, cu daruri multe
ce lucraţi cu drag şi spor,
strângeţi spicele cãzute
de pe-al harului ogor.

Vine vremea când Pãstorul
ce ne-a botezat în Duh
sã ne cheme Sus pe norul
întâlnirii din vãzduh.

Fiţi în orice clipã gata
de-a lãsa ce-i pãmântesc.
Sus fecioare, Maran atha !
Vine Mirele ceresc !