Darul Tatălui ceresc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Isus, lumina către cer!
Categorie: Zidire spirituala
Darul Tatălui ceresc!


Isuse bun, iubit din cer,
Dumnezeu în dar Te-a dat
În lumea-n care toate pier
Doar Tu ești veșnic neschimbat.

Prin moartea Ta ai transformat
Tot, din trecutul învechit.
Prin Tine, Tatăl a lăsat
Ca să trăim, la nesfârșit.

Ne-a dat puterea să învingem
Prin crezul nostru bun, curat,
Ne-a dat puterea să distingem
Tot ce e bun, sau ce-i stricat.

Ne-a dat pricepere și știință
Să ne ferim de ce e rău,
Ne-a dat răspundere, conștiință,
Respect față de Dumnezeu.

Ne-a dat iubire, ne-a dat milă
De cei săraci și necăjiți,
De cei bolnavi să n-avem silă,
Să-i ajutăm, să fim smeriți,

Să ne gândim că-n locul lor
Și noi puteam oricând să fim,
La al lor viitor să ne gândim,
De tot ce-i rău, să-i ocrotim.

Apă să-i dăm, cui îi e sete
Și hrană, celor flămânziți
Sprijin să fim oricui nu vede,
Și reazem, celor oropsiți.

Și să le ținem companie,
Curajul să le insuflăm,
Ca ei, de Dumnezeu să știe
De aceea, noi să insistăm.

Căci lucruri mici, obișnuite,
Ce zi de zi le practicăm,
Pot fi valori neasemuite
În cer la Tatăl, când plecăm.


Amin

Câmpia Turzii, 15 aprilie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/75359/darul-tatalui-ceresc