Trecători pe acest pământ
Autor: Florența Sărmășan
Album: Isus, lumina către cer!
Categorie: Trezire si veghere
Trecători pe acest pământ
Noi suntem trecători pe acest pământ
Și viața noastră e atât de scurtă...
Cu toții veșnicia avem în gând
Dar, credem că mai este cale multă...
Ce credem noi nu e adevărat
Și nici nu știm când tot se va sfârși.
Noi nu știm când al lumii Împărat
Pe nori de slavă, iarăși va veni,
Și triumfală va fi revenirea Lui
Când vremea e să judece pământul
Cu mare alai, pe norii cerului,
Toți muritorii Îi aud Cuvântul.
Atuncea noi, acei care smeriți,
Cuvântul Lui cu drag L-am răspândit
Și care prin Hristos am fost uniți
Și care nedreptăți am suferit,
Cu toții ocoliți și dați deoparte,
Mereu huliți și desconsiderați,
Acei ce pe pământ n-au avut parte
Când Domnul va veni, vor fi salvați.
Cu ochii înlăcrimați, plini de durere,
Cernuți prin sita deasă a credinței
Prin rugăciuni fierbinți noi Îi vom cere
Izbândă să ne dea și biruință,
Isus cel drept ce nouă ne-a promis
Că ne va duce sus, la al Său Tată,
Pe Duhul Sfânt, El sol ni L-a trimis
Credința să ne fie încurajată.
Dar când pe nori va fi Judecător
El va da toată ura la o parte,
Atunci va aduna al Său popor
Și noi, de mântuire avem parte.
Pe față lacrimi nu ne vor mai curge
Și boli, dureri și chin nu vor mai fii
Iar ochii noștri nicicând n-or mai plânge
Când sus pe nori, Isus, va reveni.
Nu va mai fi atunci nici o durere
Doar fericire va fi, sănătate,
Căci Domnul nost, Isus, ne dă putere
Ca să răzbim totul cu fermitate.
Iar noi, răsplata cea de mult promisă
O vom primi atuncea când Isus
Va reveni să facă cele spuse
Și vom urca cu toți la ceruri sus.
Amin
Câmpia Turzii, 13 iunie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/75450/trecatori-pe-acest-pamant