"Suie-te aici !" - O alta perspectiva asupra vietii
Sursa: www.loribalogh.ro
Insula Patmos- una din micile insule din Marea Egee- este astazi o destinatie turistica foarte cautata. Agentiile de turism se intrec sa atraga turisti spre aceasta mica insula cu o semnificatie atat de adanca pentru crestinii din intreaga lume. Poate fi vizitata “pestera Apocalipsei”- grota in care se crede ca apostolul Ioan, exilat pe insula din ordinul imparatului Domitian, a scris cartea Apocalipsei. Poate fi vizitata, de asemenea, Manastirea Sfantului Ioan Teologul, cu biblioteca ei considerata de o mare valoare.
Cand am vazut ofertele turistice pe internet, m-am gandit la Patmosul de acum doua milenii. Numai destinatie turistica nu era. Departe de lucrurile frumoase si instructive care pot fi vazute astazi acolo, Patmosul din primul secol crestin era o adevarata inchisoare naturala pentru cetatenii certati cu legea. Dar nu numai pentru acestia…
Batranul apostol Ioan, la cei peste 90 de ani ai sai, ajunge sa fie exilat pe insula Patmos “din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturiei lui Iisus Christos.” ( Apocalipsa 1, 9 ) Incerc sa-l inteleg pe Ioan, in rastimpul petrecut pe nedorita insula, plina de criminali exilati de autoritatea romana. Departe de fratii sai, de biserica sa draga pe care o slujise intreaga sa viata, Ioan se gandea cu ingrijorare la viitorul bisericii lui Christos.
Oare va rezista biserica la valul de persecutii pornite impotriva ei ? Cum va face ea fata la multimea lupilor rapitori care se strecurau in sanul ei pentru a-i face rau ? Cat de mult ar fi dorit sa fie langa fratii sai si sa-i ajute cu sfaturile si indemnurile sale ! In fata ochilor sai nu se deschidea insa nicio perspectiva. Intre el si bisericile pe care le purta pe inima se intindeau nesfarsitele ape… Batran, exilat, inconjurat numai de criminali, iar in fata ochilor vazand doar apele nesfarsite ale marii Egee, Ioan nu poate vedea dincolo de prezentul atat de descurajator. Nicio perspectiva… Pana intr-o zi- “ziua Domnului”-zi in care Ioan are o revelatie:“In ziua Domnului eram in Duhul si am auzit inapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trambite, care zicea: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Ce vezi, scrie intr-o carte si trimite celor sapte biserici…” (Apocalipsa 1, 10-11 )
Asa s-a nascut Apocalipsa ! Din framantarile si ingrijorarile unui apostol batran, neputincios, persecutat si exilat departe de cei iubiti, Dumnezeu a facut sa se nasca cea mai completa si complexa profetie, cea care a luminat si lumineaza inca milioane de suflete pe calea spre cer.
Ce a facut ca acel loc inospitalier si de nedorit, cum era Patmosul de la inceputul primului mileniu, sa devina o poarta a cerului, prin care raze de lumina cereasca sa coboare peste pamant ?
“In ziua Domnului eram in Duhul”- marturiseste batranul apostol. Ceea ce i-a schimbat radical perspectiva lui Ioan a fost rugaciunea. Nu stim in cat timp a primit Ioan viziunile Apocalipsei, dar un lucru este cert: din clipa in care Il vede si Il aude pe Mantuitorul sau, pe masura ce prin fata ochilor i se deruleaza scenele profetice, Ioan dobandeste o alta viziune asupra viitorului, o alta perspectiva asupra luptei dintre bine si rau.
Insa , pe masura ce primeste viziuni noi si panorama profetica se imbogateste cu noi detalii, apostolul Ioan mai trece printr-o experienta aparte. Cele sapte epistole catre cele sapte biserici , reprezentand cele sapte perioade ale istoriei bisericii crestine din primul secol pana la revenirea Mantuitorului, trebuie sa-l fi pus pe ganduri pe batranul apostol. Viitorul bisericii nu era unul linistit si lipsit de pericole. Temerea ii sporeste cand primeste solia ultimei epistole- cea catre Laodiceea- biserica din ultima perioada de timp si cea care urma sa-L intampine pe Domnul la revenirea Sa.
In solia catre biserica Laodiceea, Ioan vede un tablou cat se poate de dureros: Iisus batand la usa bisericii Sale indiferente. O usa inchisa pentru Mantuitorul lumii! Ce poate fi mai dureros ? Scena aceasta trebuie sa-l fi durut nespus de mult pe Ioan, in inima caruia se nasteau alte si alte intrebari si nelinisti.
Dumnezeu insa nu il lasa pe batranul sau slujitor fara speranta si perspectiva nici de data aceasta si in da o porunca : “Dupa aceste lucruri m-am uitat si iata ca o usa era deschisa in cer. Glasul cel dintai, pe care-l auzisem ca sunetul unei trambite si care vorbea cu mine mi-a zis : “Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se intample dupa aceste lucruri.” Apocalipsa 4, 1
Iata contrastul intre atitudinea omului fata de Dumnezeu si cea a lui Dumnezeu fata de om ! Daca omul nu este capabil sa-I ofere Mantuitorului sau decat o usa inchisa, zavorata pe dinlauntru, Dumnezeu ne pune inainte o usa deschisa in cer, o usa pe care ne invita sa intram cu toata increderea.
Ce reprezinta acesta usa deschisa in cer ( nu spre cer ! )? Daca am spiritualiza expresia “o usa deschisa in cer”, am intelege ca aceasta usa este Insusi Mantuitorul, caci El a spus despre Sine: “Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit. Va intra si va iesi si va gasi pasune.” Ioan 10, 9
Gandul ca in cer exista o “Usa” deschisa pentru mantuirea oamenilor este cat se poate de incurajator. Iisus Christos este darul cerului pentru orice suflet, iar mainile Sale intinse pe cruce nu sunt altceva decat o invitatie facuta intregii lumi de a intra pe acesta Usa a mantuirii.
Epistola catre Evrei face un pas mai departe si identifica usa deschisa in cer cu posibilitatea omului de a intra direct in Sfanta Sfintelor, in prezenta lui Dumnezeu, datorita Jertfei lui Christos.
“Astfel dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Iisus avem o intrare sloboda in Locul prea sfant, pe calea noua si vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din launtru , adica trupul Sau, si fiindca avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, sa ne apropiem cu o inima curata, cu credinta deplina, cu mainile stropite si curatite de un cuget rau si cu trupul spalat cu o apa curata…” Evrei 10, 19- 22
“Prin aceasta, Duhul Sfant arata ca drumul in Locul prea sfant nu era inca deschis cata vreme sta in picioare cortul dintai.” Evrei 9, 8
“…Pe care o avem ca o ancora a sufletului, o nadejde tare si neclintita, care patrunde dincolo de perdeaua din launtrul Templului, unde Iisus a intrat pentru noi ca inainte mergator…” Evrei 6, 19-20
Usa interioara a Sanctuarului ceresc ( “perdeaua din launtru“ ) a fost deschisa datorita Jertfei Mantuitorului, dandu-ne tuturor celor ce dorim mantuirea posibilitatea de a intra, prin credinta, direct in prezenta Tatalui ceresc. Prin aceasta usa, apostolul Ioan aude invitatia de a se sui si a privi istoria lumii dintr-o alta perspectiva decat cea pamanteasca- prin perspectiva lucrarii de Mare Preot a Mantuitorului in Sanctuarul ceresc.
Gasim aici, in invitatia pe care Ioan o primeste de a se sui prin usa deschisa in cer, un raspuns la o intrebare banala, pe care unii oameni si-o pun uneori:
De ce trebuie sa ne rugam ? Nu se poate si fara? Daca Dumnezeu este un Tata iubitor si Atotstiutor, nu stie El tot ce ne framanta ? Nu cunoaste El toate nevoile noastre, fara ca noi sa I le mai amintim ? Nu cumva rugaciunea e ceva de prisos, o formalitate care Il plictiseste pe Dumnezeu ?
Inante de a raspunde la intrebarea : de ce trebuie sa ne rugam? sa observam ca Biblia ne vorbeste despre “o usa deschisa in cer”. Nu e vorba de o usa intredeschisa, nici de o usa deschisa doar uneori, ci de o usa permanent deschisa spre locul cel mai sfant si mai solemn din univers- Sfanta Sfintelor, acolo unde se gaseste chiar tronul maririi lui Dumnezeu. Acolo, Tatal ne asteapta in sala Sa audienta la orice ora din zi sau noapte, fiind dispus sa ne asculte oricat de mult dorim sa fim in prezenta Sa. Numarul “audientelor “ nu e limitat decat de propria noastra alegere. Usa e permanent deschisa catre tronul lui Dumnezeu.
De ce totusi trebuie sa ne rugam? Pentru simplul motiv ca rugaciunea ne ofera o alta perspectiva asupra vietii. O perspectiva cereasca !
Rugaciunea nu-L coboara pe Dumnezeu la noi, ci ne ridica pe noi la Dumnezeu. Omul plecat pe genunchii credintei intra pe usa deschisa in cer si ajunge in fata tronului de slava. De acolo lucrurile se vad cu totul altfel.
Ati observat ca rugaciunea ne schimba complet perspectiva asupra unei situatii, asupra unei persoane ? Ati observat ca rugaciunea sedimenteaza lucrurile, ca le aduce intr-o lumina cu totul noua ? Ce era pana nu de mult de neconceput si de neinteles, in rugaciune ne apare intr-o alta lumina. Chiar fata de dusmanii nostri ne schimbam atitudinea si perceptia atunci cand ii amintim in rugaciune. Cand ne gandim la problemele noastre, mai mici sau mai mari, le vedem intr-un fel anume. Dar cand le prezentam inaintea lui Dumnezeu prin rugaciune, le vedem intr-o perspectiva uneori cu totul opusa. Parca niste solzi ne cad de pe ochi si aceleasi lucruri pe care le vedeam pana atunci intr-un anume fel, in lumina rugaciunii le vedea intr-un mod diferit.
Ai o suferinta si te framanti cum poti scapa de ea ? Prezinta problema inaintea Domnului si vei privi suferinta cu alti ochi, dintr-o alta perspectiva. Vei recunoaste in ea chiar o binecuvantare ascunsa, pe care nu ai vazut-o pana acum.
Ai probleme cu un semen care te-a jignit si pe care-l dispretuiesti ? Roaga-te pentru el si-l vei privi cu alti ochi de acum inainte. Dumnezeu ti-l poate darui ca prieten, cai este fagaduit:“Cand sunt placute Domnului caile cuiva, ii face prieteni chiar si pe vrajmasii lui .” Proverbe16,7
Treci printr-o incercare al carui sens inca nu-l vezi deslusit ? Intra pe usa deschisa in cer, prin rugaciune, direct in prezenta Tatalui si El te va ajuta sa gasesti sensul suferintei tale. Si nu numai atat: vei gasi mangaiere, belsug de mangaiere revarsata de la “Dumnezeul oricarei mangaieri” ( 2 Corinteni 1, 3 )
Indemnul “suie-te aici” este urmat de o promisiune: “si-ti voi arata”. Niciodata Dumnezeu nu va lasa o rugaciune sincera a celui mai umil copil al Sau fara raspuns. Chiar daca acest raspuns zaboveste sa vina, chiar daca acest raspuns va veni mai tarziu si intr-un alt fel de cum ne asteptam noi, el va veni cu siguranta.
“De aceea Eu va spun: Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Fiindca cine cere, capata; cine cauta, gaseste si celui ce bate i se deschide.” Luca 11, 9-10
Batranul apostol Ioan, exilat pe mica insula stancoasa, era probabil privit de semenii sai ca fiind lipsit de orice perspectiva , lipsit de orice speranta. Era batran ( peste 90 de ani ), era condamnat la exil de catre autoritatea romana, era departe de fratii sai de credinta, iar in jur doar ape. Nesfarsitele ape !
Cine dintre colegii lui de exil ar fi crezut ca acestui batran Dumnezeu ii va incredinta cea mai impresionanta descoperire profetica a tuturor timpurilor- Apocalipsa ? Si cine ar fi crezut ca el, Ioan, va fi eliberat si isi va putea petrece ultimii sai ani de viata inconjurat de dragostea si aprecierea fratilor sai de credinta ?
Iata ce poate face “usa deschisa in cer”! Iata ce poate face rugaciunea!
Lori Balogh