Sunt la mare strâmtorare
Autor: Florența Sărmășan
Album: La izvoarele de aur!
Categorie: Laudă și închinare
Sunt la mare strâmtorare
(dupa Psalmul 4)


Domn al neprihănirii mele
La strâmtorare sunt și strig
Mă apără mereu, de rele,
Ajuta-mă, ca să înving,

Slava mea e batjocorită
De rugăciunea mea ai milă,
Deșertaciunea mi-e urâtă
Iar de minciuni, îmi este silă.

Dar Domnul meu, când strig, aude
Un om ales, El a găsit
Și orișiunde-n astă lume
Păcatul este crud, urât,

Neprihănite jertfe aduceți
Și toate, Domnului le dați
Numai prin El să vă conduceți
Și de minciuni să vă lăsați.

În Domnul doar s-avem credință
El, binecuvântări va da,
Prin El avem doar biruință
A Lui lumină, vom vedea

Când grâul, vinul, își dau rodul
În pace, liniștit adorm,
Eu știu că sunt mereu cu Domnul
Iar El veghează al meu somn.


Amin

Câmpia Turzii, 1 iulie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/75883/sunt-la-mare-stramtorare