Mânia Ta, să nu-mi fie pedeapsă...
(dupa Psalmul 6)


Mânia Ta să nu-mi fie pedeapsă
Și cu urgia Ta, nu mă mustra
Ca viața mea să nu se ofilească
Și să nu pier, să simt iar mila Ta

Când îngrozit și înfrânt de tot, mă simt
Aici să fii, să Te înduri de mine,
Iar al meu suflet fie izbăvit
Și bunătate, să primesc prin Tine.

De ne îndreptăm cu toții înspre moarte
De Tine, noi nicicând nu vom uita,
Ochii îmi plâng mereu, noapte de noapte
În marele necaz, nu mă întrista.

Fața acum, îmi este tot mai tristă
Și-n trup eu simt că tare îmbătrânesc,
Ai mei dușmani, eu știu că mai există,
Căci ei, răutăcioși mă prigonesc.

Iar fața mea, acum e înlăcrimată
Privește-mă, Te uită Domnul meu,
Dar eu mai știu că-n viață, niciodată,
De sunt cu Tine, mă ferești de rău.

Dușmanii cei de moarte vor pieri
Rușinea, pe cei răi îi înconjoară,
De teama Ta cu toți cuprinși vor fii
Și simt că dragostea Ta, mă împresoară.

Amin

Câmpia Turzii, 2 iulie 2011