Plângând
Autor: Greta Andreica
Album: Paşi... spre cer
Categorie: Trezire si veghere
Plângând
Plângând pe-a vieţii cale
Trecut-am pe pământ
Şi-am plâns cu atâta jale
Şi-am plâns cu Tine-n gând
Când Te-am găsit Isuse
Şi când Te-am înţeles,
Cu doruri mii nespuse
Am plâns şi Te-am ales.
Când fraţii de credinţă
M-au renegat pe drum
Cu-ntreaga mea fiinţă
Am plâns, şi plâng şi-acum
Căci se-mplineşte Doamne
Cuvântul Tău cel sfânt
Biserica adoarme...
Pluteşte-al morţii vânt.
Când cei cu care-n taină
Mă proşterneam în rugă
Au rupt din a mea haină
Tristeţea mi-a fost lungă.
Am plâns în adunare,
Când fraţii la îndemn...
Cu gând de răzbunare
Vorbeau cu grai de lemn.
Şi plâng şi-acum Isuse
Dar lângă Tine stau,
Mă du în slăvi nespuse
De aici nimic nu vreau!
Doar lângă Tine Doamne
Ajută-mă să fiu
Întoarce-i Doamne Sfinte
Pe-ai mei, cât nu-i târziu!
iulie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/76015/plangand