Lupul moralist
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
LUPUL MORALIST
“Căci cu ce judecata judecaţi veţi fi judecaţi; si cu ce măsura masuraţi vi se va măsura.
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiţi cu băgare de seama la bârna din ochiul tau?
Sau, cum poţi zice fratelui tau: "Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau", si, cand colo, tu ai o bârna in al tau?…
Făţarnicule, scoate intai bîrna din ochiul tau, si atunci vei vedea desluşit sa scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”
(Matei 7:2-5)
**********************************************
Observă bine paiul la fratele iubit
Și-un praf minuscul, moralistu-l vede
Deși e arogant, orgolios şi pervertit
El totdeauna competent se crede.
Ce bine se pricepe să facă analize!
Pe toți îi ia-n vizor, pe toți îi ia la rost
Și-această muncă o face în reprize
Să se-odihnească bine, să n-aibă stil anost...
Să-i fie stilul clasic e-a lui preocupare
Când dă cu ironia o face după cod
Și-apoi menționează cum patima dispare
Atunci când pocăința pătrunde în norod...
După odihna bună, deși n-a fost prea lungă,
Reia activitatea, iar vede paie mici
Iar îl mănâncă pielea pe alții să-i împungă
Deși, duios, le zice “iubiții mei amici”
Experiența lungă în a plasa verdicte
La cea mai mică pată pe straiul ce-l purtăm
Îl face un expert în a vedea delicte
Și-n întâlnirea unde închinăciuni ‘nălțăm.
Sfătos, nevoi mare, el vocea o ridică
Cu gura cât o șură se scoală la mesaj
Și vai va fi de-acei pe care are pică
Îi va mustra cu vorbe dintr-un vestit pasaj.
Exact nu se cunoaşte cum i-a venit idea
Că are o menire: să dea la toţi mustrări
Probabil s-a unit, în gânduri, cu aceia
Ce vor ca să doboare cucernice lucrări.
Dar are o problemă zelosul analist
În ochii lui se vede o bârnă uriașă
Deci nu degeaba-i spunem ”lupul moralist”
Cu critici se hrănește, cu ele se îngrașă.
O, scoate-ți bârna frate, acum, imediat!
Să poți vedea mai clar ce spune Cartea vieții
Să dai aprecieri cu-n duh de om predat
Și-apoi să-ndrepți privirea spre Țara Frumuseții.
gc-31 Mai, 2011
PS În fabula românească ce poartă acelaşi titlu lupul îi ia-n vizor pe toţi; pe toţi îi critică, la toţi le găseşte cusururi. Dar ştiţi care era adevărul? Dumnealui era cu musca pe căciulă în toate învinuirile făcute. Fenomen nou? Nu! Din pasajul inserat la început vedem că acest fenomen era şi pe vremea Mântuitorului. Se poate vindeca doar prin pocăinţă autentică
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/76132/lupul-moralist