In prefata uneia din cartile sale, Charles Spurgeon scrie :
„O promisiune a lui Dumnezeu, poate fi comparata intr-un mod foarte instructiv cu un cec pe care il poti incasa cand doresti. Ea este data celui credincios cu scopul de-ai oferi ceva bun. Ea nu trebuie sa fie doar citita in tihna si apoi sa nu mai ai nimic de a face cu ea. Nu, promisiunea trebuie luata ca o realitate, exact asa cum face un om cu un cec.
El trebuie sa ia promisiunea si sa-si semneze numele pe ea, acceptand-o personal ca un adevar. Prin credinta, o primeste ca pe o proprietate a sa. In felul acesta, marturiseste ca Dumnezeu este fidel, si anume fidel in cuvantul special al promisiunii. El merge mai departe si crede ca detine binecuvantarea, avand in privinta ei o promisiune sigura. El isi pune semnatura pe ea, ca pe o recipisa, de primire a binecuvantarii.
Deci, cu credinta, el trebuie sa prezinte Domnului promisiunea, asa cum prezinta cineva un cec la ghiseul bancii. Trebuie sa insiste asupra ei in rugaciune, asteptand sa fie implinita….”
Deasemenea, altcineva zicea: „De o fagaduinta a Domnului, sa ne tinem cu amandoua mainile!”
Cea mai mare promisiune a Lui Isus pentru noi, ucenicii, fratii si prietenii Sai este: Fagaduinta unui Mangaietor.
Ucenicii au cunoscut ce inseamna partasia cu Dumnezeu, umbland trei ani si jumatate cu Isus; au gustat din acea pace, pe care lumea nu le-a dat-o si nu o poate da. Cred ca au experimentat si minunea ca valurile involburate din inima lor sa se linisteasca la Cuvantul Sau. Ei au gustat deja din « vinul cel bun » de la nunta din Cana, au gustat deja din vinul cel mai bun al partasiei cu El.
Odata experimentate toate acestea, ucenicii, acesti oameni ca si noi si orice om de altfel, nu mai puteau fi multumiti cu orice! Odata gustata Painea Vietii, nu se mai saturau cu altfel de paini. Ei stiau ca exista ceva mai bun: Isus!
In acest context, Isus le spune, Ma voi duce de la voi :
„ … Ma duc, si ma voi intoarce la voi” (Ioan 14:28), „Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi” (Ioan 14:18), „Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mangaietor, care sa ramana cu voi in veac.” (Ioan 14:16)
Ucenicii, nu au inteles atunci, aceste cuvinte, dar au ramas intiparite undeva in inimile lor. Ei Il aveau pe Mire cu ei si pentru moment, le era dat tot ceea ce aveau nevoie pentru a avea sufletul implinit. Nu isi puteau imagina viata fara Isus. Totusi, dupa toate momentele extraordinare petrecute cu El, se intampla ceva. Un eveniment neprevazut. O tragedie pentru ucenici: Isus moare. Toate nadejdile lor mor odata cu Invatatorul, Sfatuitorul, Prietenul si Fratele lor.
Ii judecam destul de usor si aspru pe discipoli pentru ca nu au stat aproape de Isus, imprastiindu-se dupa moartea Sa si uitand ceea ce El le-a spus. Dar, naufragiul ce ei il traiau in acele momente, a fost unul crunt, pentru ca stiau ca Isus nu mai e cu ei in barca pentru a linisti furtuna! Descurajarea, nelinistea, frica, indoiala, tristetea, i-a facut pe toti sa se afunde in mijlocul valurilor, si aceasta, dupa ce, Isus a fost acel ce i-a chemat sa paseasca pe drumul credintei, pe drumul trasat peste ape. (Matei 14: 28-30). Poate am putea asemana, ceea ce ucenicii au simtit dupa moartea Lui Isus cu ceea ce Petru a experimentat cand, in timp ce mergea pe ape, a inceput sa se scufunde. Dar, lui Petru i-a fost intinsa o mana ce l-a apucat, ridicat, fortificat.
Isus a inviat! Invierea Lui Isus si aratarea acestuia ucenicilor, a fost ca si in cazul lui Petru un brat puternic ce i-a ridicat, ce a semanat in inima lor, din nou lumina, bucuria, nadejea, primavara.
Dupa inviere, Invatatorul a mai fost o vreme cu ucenicii Sai dar apoi S-a inaltat la cer. Intr-un fel, ei se vedeau din nou singuri, dar de data aceasta, ei si-au amintit ca au o fagaduinta: „Eu voi ruga pe Tatal si El va va trimite un alt Mangaietor care sa ramana cu voi in veac!”
Ei inca nu aveau puterea Duhului Sfant, dar, aveau puterea unei Sperante! O Nadejde! Isus le-a promis ca se va intoarce la ei. Le-a promis ca, daca vor astepta in Ierusalim, vor gusta din nou din „vinul cel bun” al prezentei Sale, a pacii. Aveau fagaduinta unui alt Mangaietor.
Ce i-a determinat oare pe acesti oameni, sa ramana in rugaciune o zi, doua, sapte, zece ? De ce nu au renuntat dupa opt zile de rugaciune, intorcandu-se fiecare la ale lui, crezand ca nu e momentul prielnic a Lui Dumnezeu sa le raspunda la rugaciune? DE CE ?
Raspunsul cred ca este urmatorul : Ei se simteau tare goi !
Cum sa nu te simti gol cand, fiind in prezenta Lui Isus, paharul lor era plin de dadea peste, cand ei au gustat din painea vietii ascultand cuvintele Lui. Cum sa nu te simti pustiu cand desertul inimilor din jurul Lui Isus era transformat in iazuri bogate de apa si verdeata, iar azi, departe de Isus, iti traiesti viata cersind putina apa pentru a putea supravietui. Cum sa nu te gandesti cu dor la bucatele alese ale Tatalui Tau de acasa cand, acum poate mananci mancarea porcilor,roscove. Cum… ?
Cum sa fim linistiti cand am cerut parte din avutia Sa mareata iar apoi, "nu dupa multe zile", am risipit Darurile Sale Sfinte in lucruri de nimic. (Luca 14:12,13; Matei 25: 14)) Nici macar nu am ingropat talantii Sai pentru a-i pastra ci i-am risipit, poate nici macar nu am plecat de acasa ci am risipit avutia ce ni s-a dat chiar in casa Tatalui nostru. Am primit poate cativa talanti de intelepciune iar noi ii folosim in a ne inalta pe noi insine nu pe Tatal nostru care ni i-a dat. Cum sa nu te simti gol cand aruncam in vistieria Sa si ne ostenim doar de cativa "bani" cand Tatal nostru ne-a incredintat o avere. Suntem asa departe de vaduva saraca...(Marcu 12: 41-44). Dumnezeu isi asocia poporul cu o destrabalata atunci cand mergea dupa alti dumnezei. Cum sa nu te simti gol si despuiat de hainele neprihanirii daca nu mai mananci painea ce Tatal ti-o ofera in fiecare zi ci o refuzi mergand intr-o tara indepartata de tine pe care nici macar nu o cunosti, ca sa iti iei de acolo energia si hrana pentru viata ta (Luca 14:13). Cand te hranesti cu atatea lucruri inchinate Stapanitorului acestui veac, nu e si aceasta destrabalare? Cum sa nu te simti gol cand poate acum in lipsa fiind te-ai lipit de unul din locuitorii tarii al carui rege se numeste "Stapanitorul acestei lumi", pentru a-i pazii porcii. S-au pentru a privi si supraveghea ce este necurat... Cum sa nu fi gol cand vrei sa te saturi cu o mancare si o paine data porcilor, adica ceea ce hraneste necuratia (Luca 14:14-16). Este o inselare! Toate acestea nu satura! Fiul risipitor a inteles aceasta:
"Si-a venit in fire si a zis: "Cati argati ai Tatalui Meu au belsug de paine iar eu mor de foame aici!" ( Luca 15:17). El si-a venit in fire si a facut ceea ce a trbuit. S-a intors la Tatal sau recunoscandu-si goliciunea si a venit cu pocainta.
Ucenicii, ca si noi azi, aveau o speranta! Cred ca se incurajau unii pe altii in timp ce se rugau si isi spuneau: „Vom trai din nou in prezenta Lui Isus! Vom avea din nou pacea Lui!” Prin ceea ce noi folosim azi ca pe un simplu salut: „Pacea Domnului Isus”, ei se incurajau unii pe altii sa creada ca El le va da din nou pacea Sa, dupa cum le fagaduise (Ioan 14 :27).
Si cei ce sunt din casa Tatalui dar sunt departe de Isus au fagaduinta iertarii si a pacii. Daca ne venim in fire, pocaindu-ne si venim la Tatal, El vrea sa ne imbrace iar cu haina cea mai buna - platosa neprihanirii, sa ne redea incaltaminte in picioare - ravna Evangheliei pacii si sa reinoiasca legamantul de pace facut cu noi "caci acest fiu al meu era mort, si a inviat; era pierdut si a fost gasit." (Luca 15:24)
Cu smerenie, vazandu-si goliciunea vietii lor departe de Isus au asteptat ucenicii in "odaia de sus" pe acest "alt Mangaietor", au asteptat sa aiba din nou partasie cu Prietenul si Invatatorul lor, Isus.(Faptele Apostolilor 1:13,14)
Ne-am putea intreba de ce Dumnezeu a lasat acest timp de asteptare de zece zile inainte de a-si implini promisiunea si nu le-a dat Duhul Sfant exact dupa inaltare sau in timp ce se inalta? Oare de ce ingaduie Dumnezeu in viata noastra staruinta, intunericul, scufundarea, boala, crivatul iernii? Poate deja a trecut un timp si nu am vazut implinindu-se fagaduintele Lui in viata noastra.
Pentru ca, in acest fel, ucenicii si noi azi constientizam slabiciunea si golul din viata in care nu este El!
Si noi am cunoscut poate binecuvantarea prezentei Sale, ca si ucenicii, iar acum, se poate sa-l simtim departe in cer iar noi, aici jos departe de El.
Si cat de crunta si dureroasa poate fi aceasta despartire sau acest naufragiu! Dar, atat pentru ucenicii Sai cat si pentru noi, azi rasuna o Fagaduinta!
„Si Eu, voi ruga pe Tatal, si El va va trimite un alt Mangaietor care sa ramana cu voi in veac. ….nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi ! …Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea, sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” (Ioan 14:16,18, 27)
Pacea ce lumea o da e ca apa ce o bem dar ni se face iarasi sete, ca painea ce o vedem dar nu ne putem apropia de ea. Ceea ce lumea ne ofera, ne poate duce la sfarsit sa mancam din mancarea porcilor sau dintr-o mancare ce nu satura.
Fagaduinta Lui Isus e prea mare si extraordinara ca sa nu o apucam chiar azi, cu amandoua mainile, sa scriem numele nostru al fiecaruia pe ea si sa ne prezentam cu acest cec inaintea tronului Lui Dumnezeu ce e plin de har !
Sa nu ne lasam descurajati si sa nu dam inapoi! Sa asteptam in rugaciune in fiecare zi pana ce vom gusta din nou sau pentru primadata din Apa si Painea Vietii ce ne pot satura! Pana ce Mangaietorul va lasa pacea, puterea si calauzirea Sa in noi!
Isus zicea : „Astazi, daca aude cineva Glasul Meu sa vina dupa Mine!” Astazi, Isus ne intinde bratul Sau pentru a ne ridica din mijlocul furtunii, pacatului, apasarii, depresiei, fricii, descurajarii. Intinde-Il si tu pe al tau, azi. Prin rugaciune si o inima smerita, Ii dam mana Lui Isus pentru a ne scoate dintre valuri si pentru a fi umpluti de pacea si mangaierea Sa!
A fi umpluti de Isus prin Duhul Sfant !