Un ateu şi-a încheiat cuvîntarea sa împotriva creştinis¬mului. El a luat în derîdere toată dragostea lui Dumnezeu,
arătată în Cristos Domnul, vieţuirea creştină şi credinţa în viaţa după moarte. Apoi a zis: "Dacă cineva poate dovedi că eu greşesc, să poftească aici pe platformă". A urmat o perioadă de tăcere, în sfîrşit, un om simplu se sculă, ieşi dintre rînduri şi păşi în faţă. "Ei, dovedeşte-mi că greşesc in ceea ce am spus", zise lectorul. Omul scoase din buzu¬nar o portocală şi liniştit, fără să spună o vorbă, începu să o descojească, apoi începu s-o mănînce. în sală era tăcere de mormînt. Ateul, puţin enervat de figura acestuia, îl întrebă: "Care îţi este dovada?" Privindu-1 în ochi, credinciosul îi zise: "Spune-mi cum a fost portocala?" -..De unde să ştiu eu cum a fost portocala, tu ştii că tu ai mîncat-o". - "Exact! Tot aşa însă e şi cu creştinismul şi cu dragostea lui Dumnezeu. Eu ştiu căci eu am gustat-o. Dumneata nu poţi tăgădui gustul portocalei şi tot aşa nu poţi tăgădui dulceaţa creştinismului şi a dragostei lui Dumnezeu, căci nu o cunoşti. Eu sînt cel ce o cunosc. Dumneata ai vorbit despre lucruri pe care nu le ştii, de aceea eşti cu totul greşit". Şi coborî liniştit de pe scenă. El a demonstrat un adevăr fundamental, în privinţa aceasta, pus într-o formă simplă.