Pocainta savantului Joad
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Dr. Cyril E. M. Joad, unul din filozofii cei mai de seamă ai vremii noastre, a fost mulţi ani şeful catedrei de filozofie a Universităţii din Londra. Coleg de necredinţă cu Iulian Huxley, cu Bertrand Russel şi cu istoricul H. G. Wells, a contribuit împreună cu ei mai mult ca oricare alt grup, la subminarea credinţei intelectualilor din ultima generaţie. Dr. Joad a fost militant pentru ateism, a scris multe cărţi împotriva creştinismului. Totul a fost însă pînă într-o zi cînd tot ateismul lui s-a prăbuşit. El s-a întors la Dumnezeu.
Schimbarea dramatică a vieţii sale de la ateism la credin¬ţă a fost publicată în marele ziar "Los Angeles Times", în 1948, precum şi în alte ziare şi reviste de mare tiraj. Ceea ce a negat toată viaţa pînă atunci, a ajuns să creadă şi să mărturisească, întoarcerea sa la credinţă, în mod mai detaliat, el şi-a publicat-o într-o carte tipărită în Anglia. Nu crezi că savantul acesta a ajuns să aibă puternice dovezi care 1-au determinat să creadă?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7631/pocainta-savantului-joad