Străbatem calea...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
STRĂBATEM CALEA...
Străbatem calea spre Cetate
Cu-acel entuziasm dorit
De Cer, de Sfânta Trinitate
C-au pus în noi o demnitate
Când pe Mesia L-am primit.
Străbatem calea fără teamă
Chiar de sunt mii de oponenţi
Decişi să nu-i băgăm în seamă
Privim spre Cel care ne cheamă
Şi doar la El suntem atenţi.
Călătorim ştiind destinul
Acelui trai de Fiu atins
Că-n El ne mai găsim alinul,
Cu El apreciem şi crinul
Ce-a lui candoare nu şi-a stins.
Când întâlnim în drum capcane
Pe mâini purtaţi suntem de El
Iar de ne dau duşmani şicane
Şi vor să-nfingă-n noi piroane
Spre ţintă mergem mai cu zel.
Probleme sunt; cum să nu fie
În sfera unde-am fost plasaţi?
Dar când gustăm din Apa vie
Ştim cum să fim o mărturie
Printre acei ce nu-s slavaţi.
La orice pas simţim prezenţa
Ce-aduce har, speranţe noi
Îi ştim puterea, competenţa
Ne-alimentează rezistenţa
La ger, la vânt şi grele ploi.
Privind cu optimism ‘nainte
Ştim că-napoi nu mai e drum
Spre-acele veşnice incinte
Ne avântăm cu dor fierbinte
Lăsând în urmă neguri, fum.
Străbatem calea spre Cetate
Cu-acel entuziasm dorit
De Cer, de Sfânta Trinitate
C-au pus în noi o demnitate
Când pe Mesia L-am primit.
gc/14 Iulie , 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/77004/strabatem-calea