Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.)
1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
2. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
3. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:
4. dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
5. Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6. răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7. Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
8. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii (Psalmul 19: 1-8)
De la versetul 1 la 6 inclusiv citim despre ceva; despre creaţie. Începând cu versetul 7 parcă e o trecere bruscă la alt subiect şi anume Legea divină. Se pare că e o mare discrepanţă aici. Vom vedea în continuare că e doar o discrepanţă aparentă. Sunt uimit de revelaţia ce i-a făcut-o Creatorul lui David. De ce i-a făcut-o chiar lui? David a petrecut mult timp în mijlocul naturii. El nu se mulţumea doar cu a privi frumuseţea ei. El vedea ceva creat de Dumnezeu pentru a delecta privirea umană. În mijlocul naturii David avea posibilitatea de a medita la Dumnezeul creaţiei; era în legătură intimă cu El. Între a privi şi a contempla, între a privi şi a asculta, între a privi şi a înţelege, există o diferenţă, căci cerurile vorbesc numai pentru cel care contemplă, ascultă şi înţelege. De aceea Dumnezeu i-a dezvăluit ceva de o rară profunzime.
ÎN PRIMA PARTE a pasajului indicat e vorba de minunăţia creaţiei. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu...”
Apoi soarele e asemănat cu un mire care iese din odaia de nuntă. Cum e mirele care iese din odaia lui de nuntă? E în haine de sărbătoare, în haine strălucitoare şi mersul lui e impozant. Cu alte cuvinte creaţia e magnifică. Din punct de vedere al percepţiei umane „magnific” e sus de tot. Apoi are loc trecerea, parcă bruscă, la altă idee în versetul 7. „Legea Domnului e desăvârşită...” Adică Universul e magnific. Dar despre univers nu se spune că e desăvârşit. În schimb despre Legea Domnului se spune că e desăvârşită. Facem aici apel la principiul că Biblia se interpretează prin Biblie. La Matei 24:35 Mântuitorul afirmă:”Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece...” Adică acest Univers va trece; va fi cer nou şi pământ nou cum e scris în Apocalipsa. Ceea ce trece nu poate fi desăvârşit. Asta nu înseamnă că nu e magnific. Dar Legea Domnului e desăvârşită din multe puncte de vedere, în primul rând datorită faptului că e veşnică şi susţine sufletul. Această idee cosmică a prins-o David în chip minunat în Psalmul 19. De fapt pana lui măiastră a aşternut ceea ce Dumnezeu i-a revelat. Legea Domnului pregăteşte fiinţa umană pentru dorita întâlnire cu Creatorul. Ce tainice şi minunate sunt lucrările Lui!
gc