O tînără ce terminase studiile universitare, primise un post bun de profesoară, într-un oraş mare. Ea era prezen¬tabilă, foarte drăguţă la înfăţişare şi bună la suflet. Părinţii erau oameni credincioşi şi i-au dat o bună creştere, într-o zi, în noua localitate, a întîlnit un credincios care a căutat să-i vorbească despre mîntuirea sufletului ei. Ea a zîmbit şi i-a spus că ea a crescut în familie creştină, că a frecventat mereu biserica şi că mai mulţi ani a fost chiar învăţătoare de şcoală duminicală la clasa copiilor. Totuşi, din vorbele ei el a constatat că ea are doar o spoială de religie, dar nu cunoaşte mîntuirea şi nu se bucură de ea. Atunci, a început să-i vorbească de recunoaşterea păcătoşeniei, de importan¬ţa unei zile, cînd păcătosul se întoarce la Dumnezeu şi pri¬meşte harul mîntuirii, iar Duhul Sfînt face lucrarea naşterii din nou, cum viaţa devine cu totul schimbată, o schimbare de fond în gusturi, în dorinţe şi cum urmează o strînsă părtăşie între cel mîntuit şi Mîntuitorul său. în timp ce-i vorbea, pe faţa ei se putea citi o uimire, toate acestea erau lucruri noi pentru ea. Ea nu le avea, nu le-a experimentat niciodată. Avea o religie, dar nu avea mîntuirea. Cu multă răbdare cel credincios a ajutat-o să primească mîntuirea prin credinţă personală în Domnul Isus.
Ai tu mîntuirea sau şi tu ai doar o religie?