Domnul este Păstorul meu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: La izvoarele de aur!
Categorie: Laudă și închinare
Domnul este Păstorul meu!
(dupa Psalmul 23)
Domnul este al meu Păstor
Eu nu duc lipsă de nimic,
Cu El, e totul mai ușor
Și tot ce simt, eu Lui Îi zic
Înspre pășuni El mă conduce
Și chiar spre ape de odihnă,
El, toate mie mi le-aduce
Și Îmi dă pace, îmi dă tihnă,
El, sufletu-mi înviorează
Și bine mă povățuiește,
El, pe căi drepte mă ghidează
Dar de greșesc, mă pedepsește.
Pedeapsa Lui mi-e mângâiere
Căci știu că Domnul sunt iubit
El, nu mă lasă la cădere
De atâtea ori mi-a dovedit!
O masă mare îmi întinde
Paharul, veșnic plin îmi este
Cu dragoste El mă cuprinde
Iar mila Lui, mă însoțește
Eu, de nimica nu am teamă
De acum, cu El, eu locuiesc,
El, viața mea o ține-n seamă
Cu Domnul meu, vreau să trăiesc.
Amin
Câmpia Turzii, 14 iulie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/77320/domnul-este-pastorul-meu