Zeciuiala
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Nasteri
Categorie: Slujire

Zeciuiala

Zeciuiala este partea ce o dăm Lui Dumnezeu
Ea reflectă dărnicia ce-o avem şi tu şi eu
Ea -i esenţa dezvoltării ce ne trebuie la toţi
Ea-i puterea ce-i învie chiar pe cei ce ne par morţi.

Zeciuiala te arată că tu eşti un om ales
Şi tu ai întotdeauna la tronul Domnului acces.
Eşti păzit de Cel Prea Înalt şi vegheat la orce pas
Tu ai un har special cei turnat în al tău vas.

Tu ai religiunea bună cercetezi pe cei săraci
Pe cei mai certăreţi tu cauţi să-i împaci
Cercetezi vaduva şi orfanul şi le dai cu bunătate
Din ce Domnul cu îndurare Ţi-a făcut şi ţie parte.

Pe cei cu copiii mai mulţi totdeauna îi ajuţi
Tu ştii greul cum să-l iei când ajungi la cei cărunţi
Şi străinii găsesc la tine ajutor cănd au nevoie
Şi tu ajuţi pe orcine cănd se află în nevoie.

Zeciuiala căteodată nu ajunge dar mai pui
Şi tu depăşeşti măsura tot prin harul Domnului
Într-o lume disperată tu vei şti să faci cei bine
Că-n curând o mare binecuvântare va veni şi peste tine.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/77561/zeciuiala