E primavara...
Autor: Costache Ioanid
Album: Porumbite Albe
Categorie: Paște
E PRIMAVARA
urare pentru un pastor
E primavara. campu-i plin de floare.
Vin ingeri albi pe ramuri de cais.
Purtam in inimi flori de sarbatoare,
un dar al florilor din Paradis.
Al vietii fir mai grabit se toarce.
dar Pastele ne-aduce- n fata iar
un scump prilej cand gandul ni se-ntoarce
spre florile-nflorite pe Calvar...
Pe culme, langa florile gradinii,
cerescul Miel pe cruce atarna.
Radeau in jur, biruitori, rabinii,
Si-o ceata mica, intre flri, plangea.
Si-atatea flori erau... dar niciodata
n-au fost mai rosii flori in vreun apus
ca trandafirii cei fara de pata
ce inflorisera la pieptul Lui ISUS.
Acest buchet din sfanta primavara,
udat de lacrimile-atator privegheri,
pe mii si mii de culmi se-nfiripara,
din primaveri in alte primaveri.
Si iata ca o mana parinteasca
ce poarta grija florilor ceresti
lua un trandafir sa-l rasadeasca
de pe Calvar, aici, in Miulesti...
Era candva o adunare sfanta...
poporul asculta cu duh umil.
Cu glas de trambita ce lumi infrunta,
vorbea cu-nflacarare un copil.
Era un mugur, un boboc de floare,
rasad de la bunica din Segas...
La paisprezece ani avand chemare
ca Samuel in tainicul locas.
Caci prigonit de tata si de mama,
fiind ca Ieremia un ales,
simtea ca Cineva de sus il cheama,
ca Cineva in lume l-a trimis...
Trecura ani. Si iar e primavara
cu albi caisi, cu flori de liliac.
Copilu-acesta de odinioara
e azi la jumatatea unui veac.
Puternic se inalta astazi rugul
cu rosii flori peste amvonul sfant.
Jur-imprejur e plin de flori belsugul
si trambita rasuna cu avant.
S--acum in casa unde-i bun popasul
si unde ingeri vin pe albe scari,
poporul slavei isi inalta glasul
cu rugaciuni si binecuvantari.
Iubite frate, tu, pastor al turmei,
oitele si mieii cei plapanzi
intorc privirea spre lumina culmei,
spre ochii lui Isus adanci si blanzi.
Si ruga noastra cere cu credinta
ca sa ne dea Cel Vesnic un raspuns,
ca tot mai mult sa-ti toarne biruinta
din trandafirii pieptului strapuns.
Sa fii ca Avraam smerit si tare,
prieten bun cu Soarele divin!
Ca Isaac sa fii in incercare
supus si-ncrezator in El deplin.
Ca Iacov, sa ai calea neclintita
spre binecuvantate fericiri!
Ca Iosif sa fii tare de ispita,
acelasi in necaz si-n preamariri!
Ca Moise, sa hranesti cu drag poporul,
cu mana ce din cer s-a revarsat!
Ca Iosua, luptand cu Ierihonul,
sa faci sa cada ziduri de pacat!
Ca David, sa te-avanti spre a rapune
ostiri de duhuri care dau fior!
Ca Solomon, sa-mparti cu-ntelepciune
dreptate si lumina tuturor!
Ca Simon Petru de la Cincizecime,
sa te inalti sa spui ce ai de spus!
Ca tanarul Ioan in vremi sublime,
sa stai cu drag la pieptul lui Isus!
Ca Pavel, sa porti albele mioare
cu dragoste, cu mila pentru oi,
cu lacrimi sfatuind pe fiecare
ca un parinte-al fiecaruia din noi.
Ca sus in cer, in alba maretie,
tu, trandafir de pe Calvar adus,
sa poti cu nestirbita bucurie
sa spui nemuritorului Isus:
- Sunt de la pieptul Tau luat odata.
Si Ti-am slujit la bine si la rau.
Acum ma-ntorc cu roada-nmiresmata,
Isus drag, din nou la pieptul Tau...
C-asa a vrut Dumnezeiescul Tata:
din mine, cel luat de pe Sion
si rasadit la Gura-Hont odata,
sa faca trandafirul din Saron...
Asa sa faca vesnica-ndurare
si harazirea tainicei iubiri!
Cu-al ei pastor, intreaga adunare
sa fie un buchet de trandafiri!...
AMIN
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/78287/e-primavara