Ce şcoală-naltă
variantă

Ce şcoală-naltă-i bătrâneţea!
E cea din urmă facultate.
În ea înveţi nu cum se-adună,
ci cum se lasă-n urmă toate.

Talent, putere, frumuseţe,
tot ce te-mpodobea odată
se scutură ca trandafirii
muşcaţi de brumă şi de zloată.

Zăreşti adesea în oglindă
un chip străin, şi ţi se pare
că totul e un joc de umbre
şi de oglinzi diformatoare.

Şi, totuşi, dacă faţa-i strâmbă
iar paşii-mpleticiţi şi grei,
tu porţi în piept o aşteptare,
un freamăt lin de porumbei.

Căci dacă treci prin şcoala toamnei
şi-a-nfioraţilor nămeţi,
nu ştii c-ajungi bogat şi tânăr
la poarta nesfârşitei vieţi.

Să vezi cum cresc cei mici asupra-ti,
să fii lasat tot mai deoparte,
să strângă lumea pentru clipa-
tu...pentru dincolo de moarte...

Să poţi păstra în suflet pace
când eşti ca marmora sub daltă...
Să pierzi orice, dar nu nădejdea...
Ce har mareţ! Ce şcoală -naltă!

AMIN