Voi cânta îndurările Domnului
Autor: Florența Sărmășan
Album: La izvoarele de aur!
Categorie: Laudă și închinare
Voi cânta îndurările Domnului

(dupa Psalmul 89)


Îndurările Domnului mereu le voi cânta
Temelii veșnice are acum îndurarea,
Tare ca Cerurile este credincioșia Ta
Pe Domnul eu Îl chem, El îmi este scăparea.

Cu David, faci Tu Doamne acuma legământ
Un legământ puternic, ce ține pe vecie,
Sămânța să-I sporească, aicea pe pământ
Și o să șadă veșnic, în scaun de domnie.

Credincioșia Doamne, Îți e neîntrecută
Și cei ce-Ți stau în jur, numele Îți vestesc
Puterea Ta cea mare, este recunoscută,
Cu teamă și cutremur, numele Îți rostesc

Și cerul și pământul, totul Îți aparține
Tu Le-ai întemeiat, cu toate ce cuprinde,
Taborul și Hermonul în mâna Ta Le ține
Cu mâna Ta înaltă, Tu peste el întinde,

Iar judecata-Ți dreaptă ne este temelie,
În fața Ta pot sta, cei buni și credincioși
Tu stai mare și drept în scaun de domnie
Lumina feței Tale, o vedem bucuroși.

Poporul care aude a trâmbiței cântare
Și umblă în lumină și în dreptatea Ta
Știe că lângă Tine va fii a lui scăpare
Fala puterii Tale, numai Tu le-o poți da

Tu Doamne prin vedenii cu David ai vorbit
Și l-ai încredințat că Îi dai ajutor,
L-ai uns cu untdelemn, mereu l-ai sprijinit
De rele l-ai ferit, I-ai fost ocrotitor

Eu David, robul Tău, în Tine am credință
Și bunătatea Ta, știu că o voi gusta,
Iar Slava Ta e mare, ești plin de biruință,
Știu că ești Tatăl meu și eu Te voi urma

Ești Stânca Mântuirii și Tu ești scutul meu
Pe- întâiul meu născut, Tu Îl vei face mare,
Legea Ta o vom ține și legământul Tău,
Pedeapsă vom primi, de nu-Ți umblăm pe cale.

Și de nu vom fii drepți, mânia Ta neîndreaptă
Căci de nu ascultăm, Tu ne vei pedepsi
Dar, de Te ascultăm doar binele ne așteaptă
Căci ai jurat cu noi, să fii cât vom trăi.

A Ta credincioșie, Tu n-o faci de minciună
A lui David sămânță, mereu va dăinui
Iar soarele și luna, nicicând n-o să apună
Martorul credincios din Cer, mereu va fii

Dar, iarăși Te-ai întors și rău Te-ai mâniat
Unsului cel ales, domnia I-ai zdrobit,
Ziduri ai prăbușit, cetăți ai dărâmat
Și legământul Tău, Tu L-ai nesocotit

Dușmanii-s bucuroși și toți îl jefuiesc
Iar strălucirii lui, Tu capătul I-ai pus
și cu batjocuri multe, vecinii îl privesc
Iar tinerețea lui, se îndreaptă spre apus.

O Doamne, Ia aminte ce scurtă-i viața mea
Îndur-te Tu Doamne, acum de robul tău
Ca omul ce se naște și moartea va vedea
Să nu Te ascunzi de mine, atuncea când mi-e greu

Eu aștept îndurarea pe care ai jurat
Ocara s-o opresc de la vrăjmașii mei,
Pentru că voi muri, de moarte m-ai scăpat
La fel voi fi și eu, ca toți copiii Tăi

Adu-Ți aminte Doamne de juruința Ta
Arată-Ți îndurarea, ocara mea o șterge,
Popoarele, vrăjmașii, oare ce îmi pot da?
De mine Tu Te îndură, cu Tine să pot merge.

Amin

Câmpia Turzii, 11 august 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/78867/voi-canta-indurarile-domnului