La ceru-albastru...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Soli Deo Gloria!
Categorie: Incurajare
Motto: Matei, 20.6 - 7.

La ceru-albastru...

La ceru-albastru plin de stele
Când stau noaptea şi privesc,
Doru-mi sfânt, simt către ele
Cum se-n-nalţă, păn' l-acele
Zări din spaţiul sfânt ceresc
Ce-n credinţa-mi, le nutresc!

Tot zburând prin constelaţii,
Printre sori plutind cântând,
Să mă duc departe, în spaţii,
S-ascult cum doinesc vibraţii
Pe Tatăl Ceresc, lăudând -
Şi să fiu pătruns de-un gând...

Gândul că prin Jertfa Sfântă
A dragostei mult prea mare,
Privelişti mândre-mi încântă
Sufletul, ce-n zări se-avântă
Spre-alte lumi şi-alte hotare
Ce-n veci sunt nemuritoare!

Descifrând din mari mistere
Taine adânci privind crearea,
Să le strâng, şi-n priveghere
Să-mpart scumpa mângâiere
Că-n Hristos, eu am salvarea
Dându-I cinstea şi-nchinarea,

Căci în Jertfa-I, sus pe cruce
Sunt prin sânge acum iertat;
Harul Sfânt veşnic mi-aduce
’N suflet dragostea cea dulce
Că-astfel sunt răscumpărat
Din cel mai groaznic păcat.

Şi voi spune în glas cântând
Lumilor, pe-oriunde-oi trece,
Că-n păcat, stând lâncezând
M-a scos Domnu-ncurajând
Prin dragoste, inima-mi rece
Chiar în ceasul... unsprezece.

Flavius Laurian Duverna
29 august 2011

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/79037/la-ceru-albastru