E-atâta pace că auzi
Autor: Melodia Ted Doru Pope / Versuri Traian Dorz
Album: Eşti cu mine mereu
Categorie: Îndemn la veghere
1. E-atâta pace că auzi
Şi mersul stelelor cum cântă
Şi roua de pe crinii uzi
Cum picură-n tăcere sfântă.
R: Aşa-ntr-o linişte şi-un har
Poate ai să vii Isuse iar
Când nimeni nu s-ar aştepta
Atunci va fi venirea Ta.
2. E-atata liniște pe sus
Și-n toate-i parcă-atâta pace
De-aud cum Mâna Ta, Isus,
Lumina spicelor desface.
3. E-atat pace-n jur, că simți
Cum duhul rugăciunii zboară,
Și ca un stol de îngeri sfinți
Curate doruri te-nfășoară.
4. E-atâta pace-n jurul meu
Şi parcă-i totu-n aşteptare
Şi-n taina unei sfinte frici
Iubirea inimii tresare.
5. O, Doamne acum Te rog să-mi ţii
Fiinţa cu vegherea-ncinsă
Ca-n orice ştrajă-ai fii să vii
Să-mi afli candela aprinsă.
I: Versuri autor: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/792/e-atata-pace-ca-auzi