O oarecare contesă de Hanovra, care a trăit, cu vreo sută şi ceva de ani în urmă, a fost o necredincioasă notorie şi foarte rebelă, mai ales faţă de doctrina învierii. La vîrsta de 30 de ani, ea a decedat, înainte de moarte, ea a porun­cit ca mormîntul ei să fie clădit în piatră şi acoperit cu o piatră mare de granit, care să fie strînsă în şuruburi de oţel în toate cele patru colţuri, iar deasupra a cerut să se scrie cuvintele: "Acest mormînt este cumpărat pe vecie şi niciodată nu trebuie să fie deschis".
Tot ce a fost în puterea omenească, spre a preveni deschiderea mormîntului s-a făcut. Dar o sămînţă uşoară de plop a fost aruncată de vînt în mormînt. Ea a încolţit şi a crescut, încet, încet, ea a forţat un colţ şi şi-a scos vîrful, la lumină. Azi, trunchiul mare, parcă în ironie, a ridicat piatra într-o parte. Inscripţia a fost înfrîntă de viaţă.