Să nu mă rog
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Diverse
1. Să nu mă rog pentru scăpare
Isuse-n faţa celui rău,
Ci pentru sfânt curaj să apăr
Lumina şi-adevărul Tău
R1: Să nu privesc către-nceputul
De norii-ameninţării plin.
Ci pururi să privesc sfârşitul
Promis de-al Tău Cuvânt divin.
2. Chiar de-aş rămâne doar eu singur
Să îndrăznesc cum am fi mii,
Mărturisind statornicia
Unei cereşti credincioşii,
R2: Chiar dac-ar fi vrăjmaşii sute,
Să-i văd în Faţa Ta nimic,
Ca Adevărul niciodată
Nici să-l trădez, nici să-l dezic.
3. Cutremură-mi şi rugăciunea
Şi locul unde-atunci voi sta,
Să fiu încredinţat în totul
De harul şi prezenţa Ta.
R3: Cu pacea-ncrederii depline,
Privind în ochi vrăjmaşii mei,
Să văd cum Tu, Acel din mine,
L-ai biruit pe-acel din ei.
I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 161.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/79475/sa-nu-ma-rog