M-am trezit şi iată că nu Ţi-am vorbit!
Am privit afară, splendoare- am găsit…
O rază de soare parcă mi-a zâmbit,
Şi apoi de-odată, aud-un ciripit…

Nu le-am luat în seamă, degraba- am plecat
Mergând în drumul meu, nu m-a interest.
Şi începându-mi ziua, iată c-am ratat
Să vorbesc cu Cel ce mult m-a aşteptat…

M-am întors acasă, cu gândul străpuns
Acum este seară, soarele-i ascuns.
Caut ciripitul, ascult în zadar
Nicio rândunică nu cântă măcar…

Privirea-mi ridic către Cer acuma,
Însă numai Luna, ea domneşte numa`
Şi în întuneric, încep să-nţeleg
Cât m-ai aşteptat… m-ai lăsat s-aleg!

Ce mare durere, ce mult Te-am rănit,
Cât Te-am întristat, căci nu Ţi-am vorbit!
Cum să nu fac asta, cum să nu-Ţi vorbesc?
Chiar Ţie, Stăpâne, Tatăl meu ceresc…

Eu nu sunt nimica, iar Tu eşti Prea Sfânt,
Eu nu merit, Doamne, să m-aştepţi atât!
Soarele şi Luna în mărimea lor
Îţi dau slavă-ntruna, lumina stelelor…

Chiar şi ciripitul ce l-am auzit,
Spunea despre Tine: eşti nemărginit!
Te laudă munţii cu-ale lor izvoare
Te laudă marea, Îţi cântă fiecare…

Oare ai nevoie să vorbeşti cu mine!?
Pietrele de vrei, pot vorbi cu Tine…
Vântul şi pământul Îţi sunt slujitori
Dar mă vrei pe mine să-Ţi vorbesc în zori?

Mă vrei la amiază şi aştepţi să-Ţi spun,
Tot ce am în suflet, gândul rău sau bun.
Apoi mă aştepţi, seara să-Ţi şoptesc,
Să vorbesc cu Tine, să-Ţi spun ” mulţumesc”!

O, şi câte Doamne nu am strâns pe drum,
O, şi cât doresc să-Ţi vorbesc acum…
Am atât de multe, sufletul mi-e gol,
Umple-l cu iubire, trimite-mi al Tău sol!

Căci tânjesc, Stăpâne, dup-al Tău Cuvânt,
Fără Tine Tată, n-am deloc avânt…
Nu mai vreau să treacă nici măcar o zi
Vreau să fiu cu Tine, pâna-n veşnicii…

Acum înţeleg cât timp am pierdut!
Ce mă bucur, Doamne, că Te-am cunoscut!
Noaptea s-a lăsat în Tin` mă odihnesc,
Mâine dimineaţă cu Tine mă trezesc…