Creştinul AUTENTIC este o floare ale cărei petale emană miros de Dragoste, Bucurie, Pace, Îndelungă Răbdare, Bunătate, Facere de Bine, Credincioşie, Blândeţe şi Înfrânare a Poftelor... . o diversitate de mirosuri armonizate perfect prin Unirea lor într-o singură sursă.
Oridecâteori neghina va inţepa floarea cu acele ei de răutate, batjocură, lăcomie, ceartă, vrajbă, ură etc. , floarea care ţi-a primit mirosul de la Creatorul ei tot acelasi parfum va emana. Mireasma caracterului lui Dumnezeu imprimat în petalele copiei Lui nu va dispărea chiar dacă aceasta din urmă ar fi strivită la pamânt.
Dacă aş căuta să rănesc petala din mijloc de care sunt legate toate celelalte, petala DRAGOSTEI, floarea ar spune că este plină de BUCURIE că sufere pentru Numele Celui ce a creat-o; şi pentru că PACEA este strâns legată de ea, va avea ÎNDELUNGĂ RĂBDARE cu Penina cea înţepătoare şi nu-şi va pierde BUNĂTATEA şi FAPTELE BUNE fiindcă ea va rămânea în continuare CREDINCIOASĂ Celui care a întocmit-o şi care i-a dăruit un Duh BLÂND, întocmai ca a Fiului. Acest gen de flori NU vor POFTI niciodată mirosuri care să le pervertească mireasma.