Vreau sa joc
Autor: Lucian Blaga
Album: Poemele Luminii
Categorie: Diverse
O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.

Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra, cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite

ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/80089/vreau-sa-joc