"Caci Irod insusi trimisese sa prinda pe Ioan si-l legase in temnita, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui sau Filip, pentru ca o luase de nevasta." (Marcu 6,17)

Irod era convins ca Ioan era un profet al lui Dumnezeu, dar teama sa de Irodiada era mai puternica decat dorinta de a-l elibera. De fiecare data, el tot amanase eliberarea lui Ioan. Sotia lui incerca prin tot felul de siretlicuri si ademeniri sa-l determine pe Irod sa-l omoare pe profet, dar fara nici un rezultat. Spiritul de razbunare era intens, pentru ca nu putea sa-i ierte lui Ioan rusinea si ocara pe care i le adusese, denuntandu-i adulterul inaintea poporului. Ea isi tainuia cu grija mania si astepta. De ziua nasterii imparatului urma sa aiba loc o petrecere, la care erau invitati inaltii demnitari ai statului si nobilii de la curte. Adesea in urma acestor petreceri, Irod isi pierdea judecata sanatoasa si putea fi usor influentat. Irodiada a trimis-o pe fiica ei, Salomeea, in sala de banchet ca sa danseze pentru imparat si oaspetii lui. Impodobita cu flori si cu bijuterii scantaietoare, ea a dansat pentru distractia imparatului, asa cum ii ceruse mama ei.
Irod, intr-un moment de nechibzuinta, s-a grabit sa-i promita Salomeei, cu juramant, ca-i va da orice va cere, chiar si jumatate din imparatie. Alergand la mama ei, ea a intrebat-o aproape pe nerasuflate, ce sa ceara. La inceput, ingrozita de propunerea grotesca a mamei ei, fata a refuzat sa faca o asemenea cerere. Dar mama ei a convins-o si a indemnat-o sa se grabeasca. Intorcandu-se in sala de banchet, Salomeea a rostit sentinta de moarte a lui Ioan. "Vreau sa-mi dai indata, intr-o farfurie, capul lui Ioan Botezatorul". (Marcu 6,25)
Irod era uluit si confuz. Veselia si galagia au incetat, rasul i-a pierit de pe fata, in timp ce oaspetii erau de-a dreptul ingroziti de o asemenea cerere inumana. Toti cei prezenti stiau ca Ioan era un nevinovat slujitor al lui Dumnezeu. Dar nici un glas nu s-a ridicat pentru a salva viata trimisului ceresc.