Puterea Cuvântului lui Dumnezeu
Autor: Cristina Magdalena Francu
Album: fv
Categorie: Diverse

„...Cuvântul Tău este adevărul!”

(Ioan 17:17)

 

Nu te poţi apropia de Dumnezeu până nu înţelegi cu adevărat sfinţenia Sa, până nu te faci mic, atât de mic încât să îţi vezi doar nimicnicia, neputinţa. Căci cine ar putea sta înaintea Lui cu faptele sale? Cine s-ar putea prezenta cu o întreagă listă de binefaceri? Pentru că dacă am făcut unele lucruri bune, de la El am avut înfăptuirea să le împlinim. El este Cel care sădeşte în inimă Cuvântul dătător de viaţă şi acest Cuvânt îndeamnă la împlinirea poruncilor Sale.

Dar omul, atât de dăruit muncii zilnice, neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. El rămâne uitat undeva pe un raft, necitit şi neîmplinit în mare parte. Şi dacă nu te hrăneşti spiritual, mai poţi trăi? Doar ca o umbră a îngrijorărilor, a temerilor, a remuşcărilor şi a visurilor neîmplinite. Încet, licării aceia de speranţă din tine încep să se stingă şi, tot mai cuprins de iureşul vieţii, uiţi că undeva Cineva te iubeşte. El te iubeşte atât de mult încât îţi oferă noi şi noi oportunităţi să te întorci la El. Dar toate acestea până într-o zi. Până în clipa când harul Lui se va lua de la tine şi se va da altuia care îl va preţui iar ceasul cercetării tale va fi trecut deja.

Dacă ai citi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, ai vedea efectele lui benefice în interiorul şi exteriorul tău. El are puterea să tămăduiască orice boală şi tot el te-ar conduce spre credinţa atât de necesară unui credincios. Inima ta împărţită ar fi judecată de Cuvânt căci el "... judecă simţirile şi gândurile inimii" (Evrei 4:12). Tot el ţi-ar mântui sufletul, te-ar sfinţi şi ţi-ar fi un ajutor pe pământ deoarece ar produce în tine puterea să te lupţi împotriva celui rău şi viclean. Şi atunci, fiecare zi a vieţii tale va fi încununată de victorie asupra ispitei, asupra păcatului.

Citind Cuvântul, viaţa ta se va schimba tot mai mult şi se va asemăna cu cea a lui Cristos. Stăruind asupra lui, meditând la el, învăţăturile sale, poruncile şi sfaturile lui vor picura în vasul inimii tale tot mai mult din Dumnezeu până te va inunda deplin şi atunci, vei fi un izvor care va curge şi va da pe afară.

Păstrează Cuvântul în inimă, încrede-te şi nădăjduieşte în el, glorifică-l, supune-te lui şi vesteşte-l şi altora! Vei vedea cu ochii tăi şi vei simţi cu trupul tău ce mari binecuvântări vor veni peste fiinţa ta. Nu vei fi scutit de încercări, greutăţi sau lipsuri însă forţa pe care o emană el te va face să treci prin ele ca un biruitor, nicidecum ca un învins.  

Cristina Magdalena Frâncu

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/80306/puterea-cuvantului-lui-dumnezeu