Rugăciunea eternă
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Ne ninge-o rugăciune cu litere albastre,
Domoală, liniştită şi fără vre-un fior
Neatingând nici unul din simţurile noastre...
O rugăciune ninge de Dragoste şi Dor.

Se cerne printre codri, s-aşterne pe câmpie
Şi fulguieşte munţii, se-ntoarnă peste mări,
Oricare fulg e-o slovă, ori e o notă vie
Ce ne îndeamnă-n zborul de-aici în depărtări.

Tot ninge, ninge-ntr-una că ziuă e, că noapte,
Fără de anotimpuri în orice zi de an,
Răsfiră fulguirea cu gingaşele şoapte
Că omul deşteptat e, că sforăie buştean.

Ci unu-mi ripostează:”Nu eşti normal, măi frate.
Ce fulgi? Ce duioşie? Din somn eşti buimăcit.
În jurul nostru ţipă atâta răutate
De lumea se găteşte să cadă în sfârşit!”

Iar altul doar se râde, strâmbând dispreţu-n gură:
„E doar o rătăcire, precis asta ţi-o zic!
Nu este-aşa ninsoare descrisă în Scriptură,
Deci nu vin slove, note, nici fulgi şi nici... nimic!”

Însă ninsoarea cade – vă place, nu vă place,
Dar rugăciunea zice în suflete ce chem,
Şi le aduce viaţă, şi le aduce pace,
Din Viaţa şi din Pacea Cuvântului Suprem.

Posibil unii nu ştiu această fulguire
Căci cerul lor sunt buchii perfecte de tipar,
Dar cine ştie : Viaţa mai este şi Iubire
Binecuvântă faptul ninsorilor de Har.

Căci sufletul de-i sincer şi poate-i şi-n durere,
Dar vrea ca de Lumină să fie tot pătruns,
Ninsoarea îi aduce Credinţă şi Putere
Să poată să păşească pe Cale neascuns.

În suflet de hâtria-i cu masca haşurată
Ce-ar vrea s-arate sfântul cu zâmbetul domol,
De cad fulgii acolo ei se topesc pe dată
Şi-interioru-aduce puternic a nămol.

Da – este rău în lume! Da – este greu în viaţă!
Dar Dragostea le spală prezentul lor durut
Şi lumea nu termină în orice dimineaţă,
Ci îşi porneşte calea spre Veşnic Început.

Ne ninge rugăciunea Eternului Părinte
Şi tot va ninge veşnic turnată azuriu,
Ne vin la fiecare şi note, şi cuvinte,
Dar doar în omul sincer pe veci ele se-nscriu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/80445/rugaciunea-eterna