"Fiindca il apucase spaima, pe el si pe toti cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o facusera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fii lui Zebedei, tovarasii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: `Nu te teme; de acum incolo vei fi pescar de oameni`." (Luca 5,9-11)

Petru era sef de echipa a "intreprinderii" de pescuit, alcatuita din doua perechie de frati si din ajutoarele lor angajate. Petru, Andrei, Iacov si Ioan isi concentrasera afacerile de pescuit in micul oras Betsaida Iulias, asezat pe tarmul nord-estic al Marii Galileii, in pozitie exact opusa cetatii Capernaum. Aceiasi ucenici Il urmasera pe Hristos incoace si incolo, din toamna anului 27 d. Hr. Acum, in primavara anului 29 d. Hr., Hristos le cere sa-si abandoneze cu totul ocupatia din care isi castigau existenta si sa I se alature.
In acest moment deosebit, cand prinsesera o cantitate atat de mare de peste, ei simteau ca atinsesera culmea succesului ca pescari. Era nevoie de o mare credinta ca sa lase tot ce aveau si tot ce cunoasteau si sa adopte "un mod de viata nesigur, ca discipoli ai unui Invatator itinerant care, pana in momentul acela, nu parea sa fi avut mare succes". Dar acesti barbati nu au ezitat. Ei nu au avut nevoie de prea mult timp de gandire ca sa hotareasca prin ce mijloace aveau sa-si intretina familiile. Decizia de a-si desfinta asociatia lor rentabila, de pescari, pentru o asociere mai inalta, cu Isus, ca pescari de oameni, a fost luata pe loc si cu intelepciune.
Desi erau oameni umili si neinvatati, ei aveau acele trasaturi de caracter esentiale pentru a deveni ucenici – erau dispusi sa invete si erau devotati lui Hristos, aveau inimi iubitoare si maini dornice sa ajute. Dumnezeu ii ia pe oameni asa cum sunt si, daca se supun Lui, le face educatia pentru lucrarea Sa... Consacrarea continua produce o legatura atat de stransa intre Isus si ucenicii Lui, incat crestinul devine asemenea Lui la minte si la caracter.
Tatal nostru ceresc are la dispozitie o mie de cai de a Se ingriji de noi, cu privire la care noi nu stim nimic. Acela care accepta, drept unic principiu, sa acorde lucrarii lui Dumnezeu importanta suprema va vedea cum dificultatile se risipesc si o carare neteda se intinde inaintea picioarelor sale.