Va fi-un amurg din care tu zorii n-ai să-i vezi
și-apoi n-o să se știe nici locul unde șezi,
și-apoi se va reface viața alor tăi,
și-apoi o să se uite c-ai fost pe-aceste căi.

Un fir nu e o pânză, o frunză nu-i un pom,
nu strop nu e izvorul, - și lumea nu-i un om,
o clipă-i dă viața - și-o altă clipă-o ia
și totuși viața scurtă - ce scumpă este ea.

Nu numai graiu-ți merge prin lume în ce-ai spus,
grăiește și tăcerea, adesea mai presus,
din grai și din tăcere se-ncheagă-al tău cuvânt
cu care te așteaptă Judecătorul Sfânt.

Când e-Adevăru-n tine, poți să trăiești - sau mori,
în orice zi sau noapte, în orice-amurg sau zori
și chiar de-ai vrea ca lipsa să nu ți-o simtă-ai tăi
mereu vor curge lacrimi de dor pe-a tale căi.

Va fi-un amurg în care te duci și tu, - c-așa-i
sortit, din lumea asta să pleci - și nu să stai
dar când Hristos e-al vieții și-al morții tale Țel
mergi fericit că-n capăt cu drag te-așteaptă El.