Pe calea către casă
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Album: Salvat prin har
Categorie: Zidire spirituala
Se-nnourează ceru-ntins,
De norii iuţi se-ncarcă,
Asemeni focului aprins
Şi la culoare ca jar stins,
Ating Pământul parcă…
Acopăr soarele frumos,
Cu razele-i sclipinde,
În valuri reci cu vânt furios,
Cu-n vuiet surd şi nemilos,
Lumina o cuprinde.
Învăluie în ceaţă grea
Întinsul infinit,
Patrund adânc şi-n viaţa mea,
Şi-mi fac în piept o rană grea,
Un gol, din larg venit…
Învăluiesc gandirea mea
Cu plase de-ntuneric,
Îmi sting din suflet orice stea,
Cum se topeşte-un fulg de nea
La soarele feeric.
Simt în piept bătând cu greu,
O inima-ntristată,
Departe sunt de Dumnezeu,
Mă simt străin şi-mi văd mereu,
O soartă-ndurerată…
În minte glasuri negre vin,
Ca pacea să mi-o fure…
Şi-o viaţă-amară, doar în chin,
Îmi spun mereu, ca din senin,
Că trupu-mi o să-ndure.
Mă zbat… mă zbat cu-n suflet frânt…
Să schimb ceva de pot…
Să fiu cumva… Să fiu mai sfânt,
Să nu mai fiu aşa cum sânt…
La mal, vreau să mă scot…
Mă-nalţ un pic, şi cad mai greu,
În marea de-ntuneric…
Privesc pierdut în jurul meu,
Mă simt înfrânt de-un vajnic leu,
Ce urla lung, himeric…
Şi peste toate, ca un cânt,
Ca susurul de apă,
Se-nalţă-un glas atât de sfânt,
Ce-acoperă al morţii vânt,
Şi de dureri, mă scapă.
E glasul sfânt al lui Isus,
Ce S-a jertfit pe cruce,
Pe Golgota, acolo sus,
Pe lemnul greu fiind străpuns,
Un glas ce viaţ-aduce…
“O, vino fiul Meu iubit,
Din umbrele furtunii…
Şi pentru tine M-am jertfit,
Şi pentru tine am murit,
Pe dealul Căpăţânii…”
La El, eu vin supus, plecat,
Şi vreau pentru vecie,
Să-I mulţumesc că m-a salvat,
De lanţul trist, m-a dezlegat…
M-a ridicat din glie…
De-acum dar, plec pe drumul drept…
Pe calea către casă…
Spre Domnul meu mereu mă-ndrept,
Şi zorii-aceia îi aştept…
Să stau cu El la masă…
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/80797/pe-calea-catre-casa