O zburătoare rozalbă
Venise cu proaspătul vânt
Pe-o creangă ţepoasă şi slabă
Să-i spună de-azur şi Cuvânt.

Cântarea ei viu se revarsă
În orişice mugure, spin,
Pădurea ascultă sfioasă
Această chemare-n senin.

În vale-i o cruce bătrână,
Gheboasă de ani şi de vremi
Şi vechiul o-mpinge-ntr-o rână,
Iar noul o roade cu viermi.

Ea cântecul nu îl aude
Şi Viaţa derâde-n dispreţ,
În ea putregaiuri doar surde
Îşi laudă stare şi preţ.

Dar pasărea cântecu-şi toarnă -
Copaci şi tufari se trezesc
De la-nţepenirea de iarnă
Spre cer, înfrunzind, înfloresc.

Zâmbeşte-un scoruş în lumine,
Oftează-un mesteacăn rănit,
Cântarea alină suspine
Şi creşte în râs fericit.

Când pasărea-n ceruri se duce
Pădurea-nverzi tot ce-i hâd,
Ci doar crăpături de pe cruce
Ca gurile ştirbe se râd.