Am Lăsat Să Treacă
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Mai am de spus o vorba
Categorie: Trezire si veghere
Am lăsat pe langă mine ca să treacă
Cuvintele pe care Domnul, mi le-a dat
Şi am lăsat ca mâna mea să tacă
Nescriind ceea ce Domnul mi-a dictat.

Adevărat, acum eu sunt în suferinţă
Şi tare mult îmi pare rău
De ce am fost nesăbuită?
De ce n-am scris, ce-mi dicta Dumnezeu?

Eu ştiu că toate poeziile
Date-mi sunt şi le primesc ca pe un dar
De la Stăpânul ce-n mana Lui-mi sunt zilele
De la Cel ce-a pus în mine acest har.

De ce am ascultat? Cand eu prea bine ştiu
Că Duhul Sfânt nu se îndepărtează
De mă opresc în rugăciune ca să scriu.
El este lângă mine, mă-ndrumă şi veghează.

O, Doamne drag, nevrednică mai sunt
Şi tare ne-nţeleaptă
Ajută-mă, prin Duhul Tău Cel Sfânt
Urechea mi-o sfinţeşte, să pot discerne a Ta şoaptă.

Dă-mi puterea ca să cred şi să mă-ncred
În Cuvântul Tău, atunci cand sunt în rugăciune
Să scriu ce-mi spui, nimic să nu mai pierd
Nici un cuvânt ce vine de la Tine.

A.N
1.12.2010 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/80821/am-lasat-sa-treaca