Sunt semne ce vestesc că timpu-i pe sfârşit !
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
De peste tot din lume vin ştiri ce te-ngrozesc :
Cutremure ,războaie ,furtuni care lovesc ,
Atâţia oameni mor bolnavi şi-nfometaţi ,
E criză pretutindeni şi ură între fraţi !
Păcatul prinde viaţă iar banul este rege ,
Minciuna se înalţă şi laude culege ,
Prorocii falşi anunţă că a venit Mesia ,
Nu mai cunoaşte omul ce-nseamnă bucuria !
Ba unii mai pretind că ei ştiu acea zi
Când va veni sfârşitul şi noi nu vom mai fi ,
Deşi scriptura spune că numai Tatăl ştie
Când ziua judecăţii la oameni o să vie !
Şi totuşi semne sunt . Oriunde am privi
Vedem cum ce e scris începe-a se-nplini.
Iubirea stă şi plânge din inimi alungată ,
Bătrânii sunt uitaţi , copii fără tată !
Sfârşitul e aproape . E timpul limitat .
Mulţimea de popoare de Domnul a uitat !
Dar este încă milă ,şi Dumnezeu aşteaptă
Să ne întoarcem toţi la calea Lui cea dreaptă !
Mai lasă Doamne har , mai lasă izbăvire ,
Să ne trezim la viaţă din starea de-amorţire ,
Când trâmbiţa suna-va şi noi vrem să fim gata
Să Îţi cântăm Osana şi Slavă ! Maranata !
Amin!
Vulcan-Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/80825/sunt-semne-ce-vestesc-ca-timpu-i-pe-sfarsit