Fiule risipitor
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Album: Salvat prin har
Categorie: Trezire si veghere
Fiule risipitor,
Ce-ai plecat de-acasă,
Ca să cauţi, cu-al tău dor,
Viaţă mai aleasă,
Ai plecat lăsând plângând,
Mama-ndurerată,
Şi la fel în prag plângând,
L-ai lăsat pe tata.
Nici de fraţi n-ai ascultat
Când plângeau de tine,
Ca în casa de-mpărat
Să rămâi cu bine.
Şi să-ţi laşi al tău turbat,
Dor de lumea largă,
Ce încearcă, din palat,
Oameni să atragă,
Cu-ale sale reci sclipiri
Ce-nviorează gândul,
Cu înalte fericiri
Pe aripi purtându-l.
Dar, nicicum n-ai ascultat,
Şi te-ai dus departe,
Ai ieşit din sfânt palat
Şi te-ai dus în moarte.
Nici pe-al Domnului cuvânt
N-ai dat importanţă,
Când cu glasul Lui cel sfânt,
Cu a Sa dulceaţă,
Te chema mereu cu drag,
Cu privirea lină:
“Nu pleca, al meu fiu drag,
Nu pleca în tină.”
Toate fost-au în zadar,
Căci te-ai dus departe,
Haina ce-ai primit în dar
Ai pătat-o-n noapte.
Şi avere-ai risipit
Pe nimicuri, toată,
Şi-n final, dezamăgit,
Profanat de gloată,
Ai ajuns nefericit,
Amăgit într-una,
Şi de nimenea iubit,
Trist întotdeauna…
Şi acum în negrul rai
Zbori cu gându-n spate,
În palatu-n cari erai
Fericit în toate.
Şi furtuna, când urla,
Impăratul veghetor,
Pe-al Său braţ atunci te lua,
Şi-ţi vorbea alinător.
Dar acum priveşti plângând
Bezna ce te leagă,
Fără pace-n al tău gând
Şi lipsit de vlagă.
Parc-ai vrea să te întorci
Să revii acasă,
Dar, culcat pe negre roci,
Gândul, nu te lasă.
Şi te ţine la pământ
Cu lanţuri reci legat,
Dar, din nou acel glas sfânt,
Te cheamă îndurat…
Şi îţi spune iarăşi blând:
“Vino azi acasă…
Şi în veci de veci cântând,
Lumea ta o lasă…”
Şi acum acel glas sfânt
Răsună iar duios,
Ca un susur lin de vânt,
Glasul lui Hristos.
Te cheamă iar la El să vii,
Să-I laşi povara ta,
Şi-n veci, în sfinte bucurii
Să stai în patria Sa.
Acum, din nou vei amâna,
Povara-ţi grea purtând?
Din nou vei sta în noaptea grea?
Din nou neascultând?
Nu mai sta! Vino acum!
La sfântul Dumnezeu,
Şi-ţi va fi prieten bun,
La bine şi la greu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/80954/fiule-risipitor