Nu totul duce la sfinţire
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Dincolo de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
Nu toate gândurile-s fapte
Şi nici nădejdile-împlinite,
Nu toate dorurile-s şoapte
Şi nici cuvintele, rostite.

Nu totdeauna-n preumblarea
Ce ţi-e sortită pe pământ,
Găseşti că-i liberă cărarea
Şi nici popasul, nu-i avânt.

Nu totul duce la sfinţire
şi nici prin faptă mântuit,
Noi am primit din nemurire,
Un dar măreţ, nepreţuit.

Nu tot ce ai lăsat zălog,
Îţi garantează reuşirea,
Doar sfânta zestre-n decalog,
Îţi va aduce izbăvirea.

Nici chiar pădurea fremătând,
Nu-ţi poate alina zăduful,
Ci doar al cerului Cuvânt,
Prin har îţi poate da, iar Duhul.

În chivotul de carne-închis,
Stă taina inimei rănite,
Un duh zdrobit, cândva ucis,
De conştiinţe răzvrătite.

Stau mărturie din vecie,
Atâtea brazde răvăşite,
Ce n-au o cruce, o tăblie,
Ca semn al unei vieţi spăşite.

Tărână doar, gândeşti şi piatră,
Dar ai o inimă şi-un duh,
Trupul se va întoarce-n vatră,
Duhul de-asemeni, în văzduh.

Alege astăzi nemurirea,
Crezând în Numele Isus,
El izbăveşte omenirea,
Prin cuiele ce L-au străpuns.

“Eli, Eli, lama sabactani! ”
Rosti Isus, ce mare har,
Primit-am noi în Ghetsimanii,
Prin jertfa sfântă, la Calvar.

Nu toate gândurile-s fapte
Şi nici nădejdile-împlinite,
Nu toate dorurile-s şoapte
Şi nici cuvintele, rostite.

Doar promisiunea ce-am primit,
Ne este Adevăr şi Viaţă,
Priveşte azi înspre zenit,
Ascultă-a Domnului povaţă.

Priveşte-n jur la tot ce este,
La flori, la oameni, tot ce-i viu,
Parfumul lor va fi poveste,
Tu vei fii-n cer, la Tata, fiu!

09/10/2011, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/81094/nu-totul-duce-la-sfintire