Fiul Meu preaiubit
Autor: devotional.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
"Dupa ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat si Isus; si pe cand Se ruga, s-a deschis cerul." (Luca 3,21)
Luca este singurul dintre evanghelisti care mentioneaza rugaciunea Domnului Hristos de pe malul Iordanului. Isus isi dadea seama ca iudeii nu cautau acel fel de Imparatie ca aceea pe care o aducea El. Isus stia ca singur trebuia sa urce cararea; singur trebuia sa duca povara. Asupra Lui, care Isi parasise slava si imbracase slabiciunea omeneasca, urma sa apese rascumpararea lumii. El a vazut si a simtit totul, dar tinta Lui a ramas neclintita. De bratul Lui depindea salvarea neamului omenesc decazut si El a intins mana ca sa prinda mana iubiri Atotputernice. Incepand de atunci, viata Lui avea sa fie cu totul diferita de aceea pe care o lasase in urma, in Nazaret.
Pentru a putea face fata misiunii care Ii statea inainte, Isus trebuia sa aiba multa putere. Acolo, pe malul raului, El a cautat asigurarea din partea Tatalui Sau. Niciodata nu auzisera ingerii o rugaciune ca aceasta, iar raspunsul a venit direct de la tronul ceresc. Pentru o clipa, portile lumilor nevazute s-au deschis si Isus a vazut Duhul Sfant coborand in chipul unui porumbel de lumina. Porumbelul este semnificativ, pentru ca el reprezenta simbolul rabinic al lui Israel, ca natiune. In timp ce Isus Hristos se ruga pentru tarie, pentru intelepciune si pentru ajutor in misiunea Sa, Duhul Sfant L-a uns cu o putere speciala, pentru a-Si putea implini insarcinarea care Ii statea inainte.
Putini, in afara de Ioan, au vazut manifestarea cereasca. Aceia care se adunasera pe malul raului priveau tacuti la barbatul ingenunchiat. O lumina cum nu mai vazusera niciodata a umplut de slava chipul indreptat catre cer, in timp ce s-a auzit un glas care spunea: "Tu esti fiul Meu preaiubit; in Tine Imi gasesc toata placerea". Dumnezeu L-a acceptat pe Fiul Sau ca reprezentant al nostru. Prin pacat, pamantul a fost despartit de cer si instrainat de legaturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea Lui a inconjurat pe om si a ajuns la cerurile preainalte.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8113/fiul-meu-preaiubit