Este Timpul De Schimbare
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Domnul e Păstorul meu
Categorie: Zidire spirituala
Slăvit să fie Dumnezeul meu
Şi binecuvântată, Împărăţia Sa
M-a acceptat pe mine rob al Său
Mi-a dat în dar renaşterea.

Din cin-eram şi cum am fost
El m-a schimbat şi m-a făcut ca nou
Dintr-un pierdut şi fără rost
El m-a făcut copilul Său.

M-a ajutat să merg doar înainte
Pe Calea ce mi s-a deschis
Iubirea mea-i tot mai fierbinte
Dorinţa mea-i de-a locui în Paradis.

Din nou Îi cer Lui ajutorul
Şi mâna, s-o-ntindă peste mine
EL e Stăpânul şi Mântuitorul
Şi viaţa, în mâna Lui o ţine.

Mărturisesc oricând şi tuturor,
De n-ar fi fost de partea mea
Ca să îmi dea preasfântu-I ajutor
Eu n-aşi fi reuşit a mă schimba.

Nicicând eu nu a-şi fi ajuns
Să merg pe-această nouă Cale
Dacă Domnul n-ar fi spus
Că este timpul de schimbare.

Îi mulţumesc că EL mi-a dat
Pe Duhul Sfânt şi-o inimă de carne
M-a îndemnat s-ascult şi am aflat
Ce este binecuvântare.

Slăvit să fie Dumnezeul meu
Şi binecuvântată, Împărăţia Sa
Spun eu acuma, omul nou
Şi înnoită-i viaţa mea.

Amin
13.oct.2011 Firenze



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/81432/este-timpul-de-schimbare