De ce aşa de mult blestem şi ură ?
Din gura fiului ce viaţă Tu, I-ai dat,
Şi priviri de moarte...,rea şi cruntă,
În ochii ce lumina,s-o vadă L-ai lăsat ?

De unde atâta răutate Doamne,omul are,
O inimă de om,pe care Tu, l-ai sămislit,
Şi-atâta scârbă...,ură în a sa vorbire ?
Când graiul,gura pe toate Tu, I-ai dăruit !

Mă-ntreb de-atâtea ori Doamne..., de ce ?
Când Mâna Ta,pe Eva şi Adam a-mpreunat!
Cum poate,fără frică aproapele să îl blesteme,
Femeia...,mamă de care Doamne Tu l-ai legat ?

Copii pe lume,în chinuri şi dureri i-a dăruit,
Mă-ntreb..., unde-i bucuria ficei Tale?
De câtă vreme necazul ia la suferit,
Vrând doar să facă voia Sfinţeniei Tale.

De multe ori,ea plânge-n taină şi suspină,
Durerea..., Ţie-n şoaptă Ţi-o vorbeşte,
Ştiind că ai şi peste ea, Mâna-Ţi întinsă,
Că eşti „Acela”da...,singurul ce-o iubeşte.

Alină-i Tu, inima ce-i plânge în ascuns,
Iar lacrimile amare...,vin-o de le şterge,
Să simtă că-i aduci, acuma un răspuns,
În toate lucrurile,ce-n viaţă se petrece.

Tu lasă-Ţi Mila şi puterea-n casa ei,
Lucrează-n dreptul celui înrăit,
Să vină o schimbare-n cortul ei,
Să simtă pacea Ta , copilul necăjit !

Iar fiul înrăit,adu-l la Tronul îndurării.
El Milă şi iertare Ţie, să Îţi ceară !
Să-Ţi recunoască,ce mult el a greşit,
În dreptul Tău şi-al ficei Tale .

Amin,Amin !
Aceste versuri au fost inspirate ,în dreptul unei surori de credinţă din biserica noastră,care se află în mare suferinţă sufletească şi pentru care vin cu rugăciuni la Domnul Slavei noastre,ca El să-i mângâie tristeţea din inima ei.Dumnezeu s-o binecuvinteze şi s-o înarmeze cu multă răbdare. Domnul să-i aducă pacea Lui şi să-I fie sprijinul ei la tot pasul. Amin !