Lauda care ne este permisa
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
Textul - Romani 15:17-21
Versetul de memorat - Romani 15:17
"Eu ma pot lauda in Isus Hristos, in slujirea lui Dumnezeu."
Gasesc aceasta afirmatie de-a dreptul uluitoare: "Ma laud in Isus Hristos, in slujirea lui Dumnezeu". Pavel se lauda cu slujirea lui Dumnezeu si pe drept iar pentru aceasta ia ca martor pe Domnul Isus. Iar slujirea lui nu a fost oricum performata, ci "cu scumpatate". Pavel a facut o lucrare de pionierat. El a considerat slujba de propovaduire a Vestii Bune despre Domnul Isus ca si un har. Scopul lui a fost sa predice Evanghelia in locurile unde niciodata inainte nu se mai predicase. In alta traducere Pavel marturiseste ca i s-a incredintat slujba aceasta sacra pentru Neamuri si tinta lui era acum sa le infatiseze, inclusiv pe Romani ca si o jertfa bine primita, sfintita de Duhul Sfant. El nu-si asuma slava lui insusi pe baza meritelor proprii ci ca si slujitor al lui Isus Hristos. El are motive sa se laude in Hristos Isus in "lucrurile care apartin lui Dumnezeu", spune o alta traducere.
Pavel s-a simtit privilegiat sa faca o lucrare pentru Dumnezeu si sa aduca Neamurile la ascultarea de Hristos. Pentru toate Pavel da credit Domnului: "nu indraznesc sa pomenesc nici un lucru pe care sa nu-l fi facut Hristos prin mine". Cele doua metode folosite de Pavel au fost Cuvantul Lui si exemplul personal. Acestea doua trebuie sa se imbine armonios. Nu poti vorbi frumos si trai urat. Ori se poate, dar asta nu va aduce rod pentru Hristos. Apoi el pomeneste puterea semnelor si a minunilor si nu mai putin, puterea Duhului Sfant. El isi exprima credinta in Sfanta Treime, referindu-se la Dumnezeu Tatal, Isus Hristos si Duhul Sfant.
Aceasta poate sumariza quintesenta vietii lui Pavel. El s-a lasat folosit si trimis acolo unde Dumnezeu a avut nevoie de el. In alta parte el spune ca a marturisit celor mici si celor mari, imparatilor, pentru ca s-a pus la dispozitia lui Dumnezeu. Pavel a avut o ambitie care nu i s-a socotit pacat. El a vrut sa propovaduiasca Evanghelia pe terenuri virgine, acolo unde nimeni altul mai inainte nu a facut-o si Domnul l-a ajutat sa-si faca slujba cu cea mai infocata destoinicie. Poate aria mea de slujire este mai limitata. Poate Dumnezeu nu asteapta la fel de mult de la mine. Intrebarea se pune: Cum ma achit de slujba incredintata? O socotesc un privilegiu, un har sau o povara?
Meditatia zilei: Ma pot si eu lauda in Hristos cu slujirea lui Dumnezeu?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8181/lauda-care-ne-este-permisa